Analist: De ce termenul „Europa de Est” nu mai are niciun sens

Modul în care etichetăm locurile determină modul în care ne gândim la ele. Din acest motiv, am avut întotdeauna obiecții față de termenul „Europa de Est”, care a fost cândva o prescurtare convenabilă pentru țările care au lâncezit sub comunism. Luat literal, nu a avut niciodată sens. Praga se află la vest de Viena. Helsinki și Atena se află în estul geografic al continentului, dar nu fac parte din „Europa de Est”.  Uriașul teritoriu rusesc, de la Kaliningrad la Kamceatka, sparge complet categoria.

Chiar și luată ca o descriere liberă, aceasta este acum complet depășită. Conotațiile de sărăcie și înapoiere sunt inexacte. Polonia, conform tendințelor actuale, va fi mai bogată decât Marea Britanie până la sfârșitul deceniului. Guvernanța digitală a Estoniei face ca majoritatea țărilor UE și NATO să pară primitive. Nici geopolitica nu ajută: unele țări „est-europene” sunt șovăielnice față de Rusia. Altele, ca să spunem așa, nu sunt. Cel mai bun loc pentru această etichetă învechită și înșelătoare este coșul de gunoi.

O dezbatere similară are loc acum în legătură cu un alt termen inexact, „Sudul global”. Un comentariu recent din Financial Times a afirmat că este „condescendent, inexact din punct de vedere faptic, o contradicție în termeni și un catalizator al polarizării politice”.  Apărătorii săi răspund că este o „categorie geoistorică”, referindu-se la țările (majoritatea, dar nu toate din emisfera sudică) care au suferit de pe urma colonialismului occidental și care, ca urmare, sunt acum sărace și marginalizate.

Acest lucru ar avea mai mult sens dacă categoria nu ar include Rusia și China. Este adevărat că acestea nu sunt străine de opresiunea colonială, dar în calitate de făptuitori, nu de victime. Nici decalajul de bogăție nu este concludent. Chile (mai bogat decât unele state din UE) face parte din această categorie, dar Australia și Noua Zeelandă (care cu greu ar putea fi numite „sudice”) nu fac parte din ea. Iar uriașa masă continentală a Rusiei care se înghesuie în Arctica (din nou) sparge complet categoria. Punctele de vedere politice variază foarte mult, de exemplu, în ceea ce privește schimbările climatice și răspunsul la pandemii.

Poate că singura caracteristică utilă a acestei etichete este aceea de a explica dificultatea pe care Ucraina și aliații săi au întâmpinat-o în construirea unei alianțe globale împotriva agresiunii rusești. Cea mai clară ilustrare a acestui lucru este faptul că două treimi din populația lumii trăiesc în țări – aproape toate din „Sudul global” – care nu au aplicat sancțiuni mașinăriei de război a Kremlinului.

Ar trebui să fim sinceri în legătură cu acest dezastru. El nu este rezultatul operațiunilor de influență rusești și chinezești. Este consecința neglijenței interesate a marilor țări bogate care, în cea mai mare parte, conduc lumea. Printre nemulțumiri se numără moștenirea fostelor puteri coloniale din Africa, Asia și America Latină; războaiele eșuate din Irak și Afganistan și consecințele „Războiului global împotriva terorismului”; răspunsul inadecvat la încălzirea globală, în special în ceea ce privește îndeplinirea angajamentelor de finanțare pentru climă în cadrul Acordului de la Paris; răspunsul egoist și miop la pandemia Covid-19 în ceea ce privește distribuția de vaccinuri; lipsa de urgență și de generozitate în ceea ce privește reducerea datoriei, însoțită de protecționismul țărilor bogate; și subreprezentarea în organizațiile internaționale.

Nu este deloc surprinzător faptul că decenii întregi de astfel de situații au încurajat convingerea că „ordinea internațională bazată pe reguli” este o construcție occidentală căreia chiar și susținătorii acesteia îi acordă uneori doar o atenție de formă. Nu ne putem aștepta ca cea mai mare parte a populației lumii să se intereseze de problemele noastre, dacă noi nu ne interesăm de ale lor. Le-am ignorat foametea, sărăcia și insecuritatea, iar acum, adăugând o notă de teribilă nedreptate, ucrainenii plătesc prețul.

Soluția la această situație ar putea să se afle la membrii alianțelor noastre care nu au avut niciodată imperii și care știu cum este să fii sărac și patronat. Cu alte cuvinte, poate că „Europa de Est” ne poate ajuta să restabilim încrederea și cooperarea cu „Sudul global”. Apoi putem trimite la culcare ambii termeni – și poate că ne putem debarasa și de „Occident”.