Anchetă la Cluj Napoca, după explozia care a avut loc la o pensiune. Tânăra care a murit era fiica viceprimarului din localitatea Jimbolia

11 decembrie 2021, 18:19

Femeia care a murit în urma exploziei se cazase luni la pensiunea din Cluj Napoca și urma să plece astăzi. Ea venise în oraș pentru un interviu de angajare.

Colegii tinerei au fost șocați când au aflat ce s-a întâmplat. Într-un mesaj de condoleanțe au scris despre ea că a fost mereu implicată și devotată acțiunilor în care credea și dornică să-și ajute semenii.

În explozia de la pensiune au fost grav rănite alte două persoane. Acestea au ajuns conștiente la Unitatea de Primiri Urgențe din Cluj. Un pacient a fost internat la Spitalul Clinic de Urgență, în secția de Chirurgie Plastică. Cealaltă victimă, cu arsuri severe la mâini, a fost transferată la București.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a transmis că a preluat cauza privind explozia și a început urmărirea penală pentru distrugere din culpă. Procurorii criminaliști şi organele poliţie judiciară fac cercetări.

Prima concluzie a anchetei arată că explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze.

Urmărește-ne pe Google News