Angajați fără patron. România, a patra țară din Europa după numărul de liber-profesioniști

3 mai 2019, 16:16

Nicoleta Grigiuc trăiește în București. A fost redactor și editor la mai multe publicații și edituri până în 2015.

Atunci a devenit freelancer, adică liber-profesionist. A vrut să petreacă mai mult timp cu familia.

A înființat o firmă și de patru ani lucrează pe cont propriu. Se ocupă de marketingul unor companii care o plătesc la proiect.

Cea mai mare provocare este să obțină recomandări și să aibă mereu de lucru.

România este a patra țară europeană după numărul de liber-profesioniști, potrivit datelor Eurostat pentru anul 2018.

Patronii preferă să lucreze cu freelancerii pentru că sunt mai ieftini și își dau interesul să termine treaba la timp, spun specialiștii în resurse umane.

În București s-au deschis chiar birouri speciale care sunt închiriate de liber-profesioniști.

Pe Internet au apărut mai multe site-uri unde liber profesioniștii își prezintă portofoliul, iar companiile recrutează freelanceri, în funcție de specializare.

Urmărește-ne pe Google News