Angajații din penitenciare refuză să mai facă ore suplimentare și cer mărirea salariilor cu 10%. Ei anunţă proteste în 17 august
La ora 8.30, zeci de ofițeri și agenți de penitenciare s-au adunat în fața sediului Administrației Națioanle a Penitenciarelor. Au depus notificări către șefii lor, prin care îi anunță că refuză să mai facă ore suplimentare, în semn de protest față de condițiile de muncă și de nivelul salariilor.
Un angajat îndeplinește atribuțiile a 2-3 colegi, spun gardienii. Așa că apar situații în care peste 200 de deținuți aflați în regim semideschis sunt supravegheați de un singur agent.
La penitenciarul Poarta Albă din județul Constanța, un angajat a refuzat ieri să muncească, susțin sindicaliștii, pentru că i s-a cerut să supravegheze 600 de deținuți. În astfel de situații, gardienii sunt în pericol, mai ales că faptele de ultraj sunt frecvente în închisori.
Ministrul Justiției propune un mandat de patru ani și programe de pregătire pentru directorii penitenciarelor
Angajații din penitenciare refuză să mai facă ore suplimentare și cer mărirea salariilor cu 10 %. Ei spun că vor mai asigura doar paza deţinuților și amenință cu greva. Sunt nemulțumiți de atitudinea ministrului Justiției cu care au avut marți dimineață discuții despre situația din închisori.
Ministrul Tudorel Toader a declarat după întâlnirea cu sindicatele din penitenciare că s-a stabilit să aibă întâlniri lunare. În prima zi de luni din luna vom avea întâlniri la Ministerul Justiției, vom vedea de am făcut și ce avem de făcut, a spus ministrul Justiției.
El a mai anunțat că pentru cei care ocupă funcții de conducere va propune un mandat determinat de 4 ani, astfel aceștia vor ști că vor fi evaluați și în același timp va exista posibilitatea ca și alți angajați să obțină această funcție.
Tudorel Toader a mai spus că nu exista în momentul acesta un program riguros de pregătire pentru managementul penitenciarelor, astfel cei din conducerea ANP nu au această pregătire nici de baza, nici continua. Ministrul a spus că de la 1 octombrie vor fi organizate cursuri de formare în managementul penitenciarelor.
Ministrul Justiției s-a referit și la posibilitatea valorificării produselor pe care deținuții le creează. Toader a arătat că este nevoie de o procedură prin care să poată fi valorificate aceste produse.
Ministrul Justiției a invitat la discuții sindicatele angajaților din penitenciare, după ce aceștia au anunțat proteste, nemulțumiți de numărul mare de ore suplimentare.
Săptămâna trecută, ministrul Justiției spunea că are în vedere două categorii de măsuri, astfel cum sunt prevăzute în hotărârea pilot. Măsuri privind situația concretă din penitenciare. Avem cele două penitenciare unde au fost demarate procedurile pentru construirea acestora. Avem măsuri pentru modernizarea penitenciarelor existente, pentru construcția unor pavilioane noi în cadrul penitenciarelor, preluarea unor foste unități militare care nu mai pot fi folosite, dezafectate, care pot fi adaptate și transformate în unități penitenciare, a declarat Tudorel Toader.

