Șantiere fără ingineri. Cererea pentru inginerii de drumuri și căi ferate, dublă față de oferta școlii
Marius Pănuţă este managerul unei firme de proiectare dar și președintele Asociației Naționale a Recrutorilor.
Lucrează la mai multe studii de fezabilitate pentru construcția de centuri ocolitoare şi una din cele mai mari probleme este că nu găsește specialiști pe care să îi angajeze. A venit la Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din București să caute studenți.
„Cererile au ajuns atât de mari încât sunt companii care caută în rândul liceelor să angajeze persoane în departamentele de proiectare, în speță în zona tehnică” – Marius Pănuţă.
Lucrurile s-au schimbat destul de repede. Compania de drumuri a scos la licitație proiecte de peste patru miliarde de euro aşa că cererea de ingineri constructori a crescut brusc.
Dumitru Borodin este student în anul IV şi deja a semnat un contract de angajare cu o firma specializata in constructia de drumuri.
„M-am întâlnit cu ei deja din anul III. Am avut o practică, un intership la ei. Am încheiat un contract. M-au așteptat să îmi dau licența și după plec la ei” – Dumitru Borodin.
Chiar şi aşa, cererea de ingineri constructori este de peste două ori mai mare decat oferta facultăților. Iar specialiştii susţin că numărul prea mic de ingineri specializați în drumuri și căi ferate este unul dintre principalele motive care afectează calitatea lucrărilor de infrastructură.