Anul acesta, 45.000 de copii au abandonat școala

8 noiembrie 2020, 23:11

Știrile TVR vi-i prezintă pe câțiva dintre copiii care, chiar dacă au multe lipsuri, nu ar fi lipsit nicio oră din sala de clasă. Ar fi ridicat mâna și ar fi ieșit la tabla pe care acum, cei mai norocoși dintre ei, o înlocuiesc cu o tabletă.

Irina face parte din această categorie. Este la început de drum, în clasa pregătitoare.

Chiar dacă drumul i se pare câteodată greu, Irina nu are de gând să-l abandoneze. O sprijină și mama.

În total, 45.000 de copii nu mai merg la școală – o cifră care ne clasează în topul european la abandonul școlar.

În România, 4 din 10 copii pot citi un text, dar nu-l înțeleg, iar 5 dintre ei nu pot face calcule matematice. În total, peste 40% dintre elevi sunt analfabeți funcțional, iar pandemia a crescut rata abandonului școlar în rândul celor vulnerabili.

Urmărește-ne pe Google News