Apelul medicilor de la Spitalul Victor Babeş din Timişoara: Donaţi plasmă! Ajutaţi-ne să salvăm vieţi!

Donare plasmă
Donare plasmă
5 august 2020, 22:44

De când au început tratamentul cu plasmă şi până în prezent, la Spitalul Victor Babeş din Timişoara au fost salvate patru vieţi. Este vorba despre pacienţii erau în stare gravă, cu puține şanse de supraviețuire.

Medicii spun că ar putea salva mai multe vieţi dacă ar avea donatori.

Directorul spitalului, Cristian Oancea, face un apel disperat către cei care au trecut prin infecţia cu noul cornavirus să doneze plasmă pentru a-i ajuta pe pacienţii internaţi la ATI aflaţi în stare critică.

Medicul spune că tratamentul este foarte eficient dar, din păcate, nu toţi pacienţii care s-au tratat de COVID – 19 dezvoltă sufienţi anticorpi pentru a fi reinjectaţi la alţii.

O soluţie ar fi plasma recombinată, proteine realizate în laborator dar acest tratament este în studii clinice şi nu ştie cât este de eficient.

„Au fost pacienţi la graniţă, ca să spun aşa, între a trăi şi a deceda, şi au plecat sănătoşi, pe picioarele lor. De asta şi apelul nostru este ca cei care au trecut prin infecţie şi ştiu ce înseamnă această infecţie, dacă doresc să vină să doneze pentru că pot să salveze viaţa altor pacienţi şi altor semeni”, a declarat Cristian Oancea, directorul Spitalului Victor Babeş Timişoara.

(sursa: Mediafax)

Urmărește-ne pe Google News