Aproape 25 de maşini electrice stau la rând la o staţie de încărcare în România. Ministerul Mediului a anunțat aprobarea pentru încă 2.800 de puncte de alimentare cu energie verde

1 august 2023, 19:18

Brăila este în acest moment un oraş aproape complet neprietenos cu maşinile electrice.

În Brăila sunt 157 de mașini electrice înmatriculate, iar până acum primăria a reușit să amenajeze două stații, dar acestea nu sunt branșate la curent așa că oamenii merg în parcările private.

Promisiuni sunt, dar cu bătaie lungă.

Iuliana Neagu, manager, Proiecte Fonduri Europene, Primăria Brăila: Încă 45 de stații cu contract de finanțare semnat. Brăilenii ar putea utiliza staţiile de încărcare realizate de Primăria Municipiului Brăila, cred că undeva într-un an de zile.

Altă abordare la Cluj.

În Cluj-Napoca, pe lângă staţiile private de încărcare a autoturismelor şi primăria a amplasat 45 de staţii unde încărcarea este gratuită, însă în schimb va trebui să se achite tariful orar de parcare. Tot la Cluj-Napoca există o regulă pentru dezvoltatorii imobiliari, atunci când construiesc blocuri sunt obligaţi să monteze şi staţii de încărcare.

Ministerul Mediului anunţă aprobarea a peste 2.800 de staţii de încărcare a maşinilor electrice. În următorii doi ani, acestea vor fi amplasate în localităţi din întreaga ţară. În judeţul Bihor vor fi cele mai multe, aproape 300.

Mircea Fechet, ministrul Mediului: Doar în acest an, până la 31 iunie, am înmatriculat în România aproape 10.000 de maşini electrice sau plug-in hibrid. Este o creştere cu 57% faţă de cât s-a înmatriculat în prima jumătate a anului trecut.

Normele Comisiei Europene spun că din 2025 staţiile de încărcare trebuie amplasate la fiecare 60 de kilometri de-a lungul principalelor drumuri.

Laurențiu Neculăescu, preşedintele AFM: Noi nu am făcut un program de finanaţare pe o hartă a traseelor României de autostrăzi, drumuri express, ş.a.m.d. Este un program de finanţare care a rezultat în urma finanţării programului Rabla Plus.

Prin programul Rabla Plus, din 2016 a fost finanţată achiziţia a peste 36.600 mașini electrice sau hibrid plugin. Dar infrastructura de încărcare nu a ţinut pasul. În România există 1.350 de staţii de încărcare. Doar 40% sunt puncte rapide. Cluj, Timiş, Bihor, Sibiu,Suceava şi Iaşi sunt judeţele în care posesorii de maşini verzi găsesc „combustibil electric”.

Urmărește-ne pe Google News