Arad: Cadavrul unui bărbat, recuperat din râul Mureş după câteva luni

Corpul fără viaţă a fost observat de la mal în zona de agrement Trei Insule, de la marginea municipiului Arad.
Potrivit reprezentanţilor ISU Arad, au intervenit un echipaj cu barcă de salvare şi un echipaj SMURD Terapie Intensivă Mobilă, corpul neînsufleţit fiind recuperat din apă.
Poliţiştii au preluat cazul şi încearcă identificarea victimei, în condiţiile în care s-a stabilit că ar fi stat în apă o perioadă între trei şi şase luni.
„Din primele verificări, este vorba de un bărbat, care ar fi stat în apă aproximativ 3-6 luni, trupul neînsufleţit fiind în stare avansată de descompunere. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală pentru efectuarea autopsiei, în vederea stabilirii cauzei decesului şi identificarea persoanei”, a transmis IPJ Arad.
sursa Agerpres