Asistență medicală gratuită pentru localnicii din Lipănești, județul Prahova, oferită de voluntarii Catedralei Naţionale

Asistență medicală ofrită de voluntarii Catedralei Naționale
Asistență medicală ofrită de voluntarii Catedralei Naționale
30 august 2022, 16:04

70 de oameni au fost consultați gratuit de medici specialiști în diabet și boli de nutriție, medicină internă, cardiologie, gastroenterologie și psihologie, relatează basilica.ro.

Pacienții au beneficiat și de investigații EKG și ecografii abdominale.

Au participat 13 voluntari de la Paraclisul Catedralei Naționale, dintre care 10 cadre medicale.

„Venirea acestor medici în localitate este importantă pentru aceste persoane care ajung din ce în ce mai greu la un medic specialist. Acești oameni se deplasează, în cel mai fericit caz, până la Ploiești pentru a-și face diverse investigații de care au mare nevoie”, a declarat Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naționale.

Campania „Sănătate pentru Sate” se desfășoară din anul 2015 în baza unui protocol încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății și are ca obiectiv organizarea unor acțiuni medicale cu caracter umanitar.

Până în prezent, în cadrul campaniei, au fost organizate 81 acțiuni în judeţele Ilfov, Prahova, Maramureş, Argeş, Călăraşi și Giurgiu. Peste 9.600 de oameni au beneficiat de astfel de consultații.

Urmărește-ne pe Google News