Astăzi începe a doua etapă a grupelor la EURO 2019! Spania-Belgia şi Italia-Polonia, în direct la TVR!
Întâlnirea dintre Spania şi Belgia va fi una pe viaţă şi pe moarte şi va putea fi urmărită în direct pe TVR 2 şi TVR HD. Ambele echipe vor căuta victoria cu orice preţ, după ce duminică nu au reuşit să obţină niciun punct din întâlnirea cu adversarele lor din Grupa A. Cine va pierde în această seară, va fi eliminată de la Campionatul European Under 21. Spania porneşte totuşi ca favorită, având în palmares titlurile de campioană europeană în 2011 şi în 2013.
De la ora 21:00, la Studio Euro, Costin Deşliu va discuta împreună cu invitatul său, Alin Buzărin, cele mai importante aspecte ale acestui turneu final, în direct pe TVR 1.
În cel de-al doilea meci al serii se vor duela câştigătoarele meciurilor din prima etapă de la Euro 2019: Italia şi Polonia. Italia a învins Spania cu 3-1, în timp ce polonezii s-au impus cu 3-2 in faţa Belgiei. Un rezultat de egalitate le-ar menţine pe ambele în fruntea clasamentului grupei A, indiferent de scorul final al meciului Spania-Belgia. Partida va fi transmisă în direct şi în exclusivitate de TVR 1 şi TVR HD.

