Atac al Statului Islamic asupra unui autobuz al armatei siriene: Cel puţin 33 de morţi

Un bilanţ anterior al acestei organizaţii neguvernamentale, cu sediul în Marea Britanie şi care dispune de o vastă reţea de surse în Siria, indica 26 de morţi.
„Bilanţul atacului asupra autobuzului armatei a ajuns la 33 de soldaţi”, a declarat Rami Abdel Rahman, directorul ONG menţionate.
Jihadiştii au înconjurat autobuzul în deşert, în apropiere de al-Mayadeen, din provincia Deir al-Zor, şi au deschis focul, precizase vineri OSDO.
SI a revendicat atacul prin intermediul organului său de propagandă Amaq, afirmând că a prins într-o ambuscadă „două autobuze militare” pe care le-a atacat „cu arme grele şi rachete”.
O sursă militară siriană, citată de agenţia oficială Sana, a declarat că o „grupare teroristă a vizat joi seara un autobuz militar la sud-est de Deir al-Zor”. Atacul s-a soldat cu morţi şi răniţi în rândul soldaţilor, a adăugat sursa, fără a preciza numărul acestora.
SI şi-a sporit în ultima vreme atacurile în Siria, în special din zonele deşertice unde luptătorii săi s-au retras după pierderea în 2019 a vastelor teritorii pe care le controla în această ţară.
„SI şi-a intensificat recent atacurile (…) într-un mesaj ce are ca obiectiv asigurarea că gruparea este încă prezentă şi activă în pofida morţii conducătorilor săi”, a declarat vineri Abdel Rahman pentru AFP.
Din 2019, patru lideri ai SI au fost ucişi succesiv. Cel mai recent, pe 3 august, gruparea extremistă a anunţat moartea ultimului conducător şi numirea unui succesor.
Potrivit SI, el ar fi fost ucis de o grupare jihadistă ostilă care controlează provincia Idlib, ultimul bastion rebel din nord-vestul Siriei.
În 2019, Washingtonul a anunţat că l-a ucis pe primul lider al SI, Abu Bakr al-Baghdadi, în timpul unei operaţiuni în Siria.
sursa Agerpres