Atac rusesc cu drone asupra regiunii Odesa. S-au auzit explozii şi a avut loc un incendiu

Atac cu drone la Odesa
Atac cu drone la Odesa
19 aprilie 2023, 09:49

Autorităţile militare locale au precizat că forţele ruse au utilizat în acest nou atac drone de tip Shahed-136/131.

„Datorită muncii reuşite a forţelor noastre de apărare, majoritatea dronelor inamice au fost distruse, dar, din păcate, o clădire publică a fost lovită”, a indicat miercuri administraţia militară a districtului Odesa într-un comunicat, precizând că nu au fost raportate victime pentru moment, transmite AFP.

Serviciile de urgenţă ale statului au fost mobilizate pentru stingerea incendiilor şi limitarea pagubelor, potrivit sursei citate.

„Zece din 12 drone kamikaze ‘Shahed-136/13’ au fost distruse de către soldaţii brigăzii de rachete antiaeriene din Odesa”, a detaliat comandantul forţelor aeriene ale armatei ucrainene, Mikola Oleşciuk.

Dronele Shahed-136 sunt fabricate în Iran şi pot transporta o încărcătură explozivă de 35 până la 50 de kilograme. Ele sunt utilizate cu regularitate de către forţele ruse împotriva Ucrainei.

 

În cursul nopţii trecute, postul de televiziune local ‘Suspilne’ a comunicat despre o serie de explozii care s-a auzit la Odesa.

Și agenția Nexta a publicat imagini.

De la începutul conflictului, Odesa a fost bombardată de nenumărate ori de către forţele ruse.

În ianuarie, UNESCO a înscris centrul istoric al Odesei pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol.

 

Urmărește-ne pe Google News