Atac terorist la Kabul revendicat de Statul Islamic. Femei și copii sunt printre victime
Atentatul a avut loc în vestul capitalei afgane, într-un cartier cu populaţie majoritar şiită.
Zeci de oameni stăteau la coadă, pentru a se înregistra ca alegători, pentru scrutinul general din octombrie. Printre victime se numără şi femei şi copii.
Explozia a distrus maşini şi a spart ferestrele clădirilor din apropiere.
Atentatul a fost revendicat, pe internet, de gruparea teroristă Stat Islamic.
A fost al patrulea atac asupra centrelor de înregistrare a alegătorilor de când au fost deschise săptămâna trecută.
Este cel mai grav atac comis la Kabul din ianuarie, când peste 100 de oameni au murit după ce a explodat o ambulanţă-capcană.