Atenție la căpușe. Zeci de oameni se prezintă zilnic cu mușcături la secțiile de urgențe
Zeci de timișoreni au ajuns la spital în ultimele zile mușcați de căpușe. Petrica Enulescu a pățit-o în timp ce se afla cu familia la Sasca în Caraș-Severin. Câinele a fost prima victimă, iar la două zile după ce a scos din pielea câinelui două căpușe, bărbatul a descoperit că și el fusese mușcat.
Nu toate căpușele poartă bacteria Borrelia, responsabilă de transmiterea bolii Lyme. De aceea, nu trebuie să ne panicam, ci să reacționam prompt.
După ce medicii de la urgențe rezolva partea chirurgicală, pacienții sunt îndrumați spre Spitalul de Boli Infecțioase.
Cadrele medicale de aici decid dacă se trece la prevenția cu antibiotice sau tratarea mai complexă pentru boala Lyme, ori dacă sunt necesare alte investigații după câteva săptămâni.
In aprilie și mai, la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, vin cei mai mulți pacienți muscați de căpușe. Cu cât îndepărtăm căpușa mai rapid, cu atât scade pericolul infectării.
Boala Lyme sau borrelioză se transmite la om prin înțepătură de căpușă, de aceea prevenția are un rol foarte important.
Trebuie evitate zonele cu vegetație bogată, infestate cu căpușe, să îmbrăcăm haine care acoperă cât mai mult, deschise la culoare, pe care căpușele se văd ușor.
Deși înțepătura căpușelor produce spaimă, studiile arată că doar una din 10 insecte este infectată.

