Atmosferă incendiară la Moscova. Zeci de mii de suporteri au venit să-și susțină echipele favorite

14 iunie 2018, 20:48

„Dragi suporteri, bine aţi venit în Rusia! Vă dorim petrecere plăcută!”

Cu multe ore înainte de deschiderea oficială, zona din apropierea stadionului a devenit neîncăpătoare.

Liviu Iurea: „Atmosferă de sărbătoare în capitala rusă. Zeci de mii de suporteri se îndreaptă spre stadionul Lujniki, pentru deschiderea oficială a campionatului și primul meci: Rusia- Arabia Saudită”.

Emoții mari pentru suporterii echipei Arabiei Saudite, cu atât mai mult cu cât primul meci este cu țara gazdă.

Hussein al Doussady – suporter Arabia Saudită: „E o şansă extraordinară să participăm la Campionatul Mondial. Sperăm că echipa noastră va învinge”.

Cei mai întreprinzători și-au găsit să își deschidă o mică afacere chiar în fața stadionului. Cu mic cu mare, suporterii stau la coadă, să își deseneze pe față steagul echipei preferate.

Maria: „Culorile noastre de bază sunt: verde, albastru, roşu şi alb. Acum desenăm în special Arabia Saudită sau Rusia. Dar au venit şi suporteri care au cerut să le desenăm steagul Mexic-ului”.

Pentru un dolar și jumătate poți lua o acadea cu fotografia fotbalistului preferat.

Serghei – întreprinzător: „Ne-a venit ideea să facem acadele, mai ales că avem un prieten artist care le desenează. Cred că e o afacere interesantă, care va merge în timpul campionatului”.

Cei mai exotici suporteri sunt curtați pentru fotografii.

Andrei Kozlov – suporter din Altai: „Sunt cel mai simpatic suporter încă din timpul Olimpiadei de la Soci. Port astăzi şapcă, pentru că ea aduce noroc”.

Măsurile de securitate sunt fără precedent. Poliția călare și alte unități speciale urmăresc discret de pe margine, gata să intervină în caz de nevoie. Pe durata campionatului au fost făcute și unele recomandări bizare, venite chiar din partea parlamentarilor ruși. Președintele Comitetului pentru protecția familiei din Duma de Stat le-a avertizat pe rusoaice să nu întrețină relații sexuale cu străini de alte rase. Motivul? Tații vor pleca acasă, iar copiii vor rămâne în Rusia, cu mamele lor.

Urmărește-ne pe Google News