Atracții turistice în Banatul Montan

29 martie 2021, 08:24

Cascada Văioaga este primul popas în drumul către Ochiul Bei. Este o cădere de apă de șapte metri, una dintre cele mai înalte și mai spectaculoase din Banatul Montan. Acolo se pote ajunge cu maşina, dar cei mai mulți parcurg traseul pe jos sau cu bicicleta. Aşa profită din plin de aerul curat şi privelişti unice.

Ochiul Bei este principala atracţie a acestui traseu. Este locul în care Pământul își deschide pleoapa ca să privească cerul. Așa l-au supranumit cei care l-au admirat de sute de ani.

Lacul, de un albastru-verzui fascinant, nu îngheață niciodată. Iar temperatura apei este constantă pe tot parcursul anului, între 4 și 8 grade Celsius.

Un alt obiectiv interesant în Banatul Montan este La Tunele. Șapte galerii săpate în stâncă de localnicii din zonă, în urmă cu mai bine de 150 de ani. Oamenii care lucrau în exploatările miniere le foloseau pentru a ajunge mai ușor acasă.

Urmărește-ne pe Google News