Circulația rutieră a fost reluată parțial pe autostrada A2 București – Constanța

ACTUALIZARE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată parțial pe autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii 64 – 35, pe sensul de mers către București.
_______________
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică dimineaţa, două avertizări meteo Cod roşu de viscol puternic şi ninsoare abundentă pentru judeţele Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi.
Potrivit ANM, până la ora 10:00, în judeţele menţionate se vor semnala viscol puternic cu rafale ale vântului de peste 95 -100 km/h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită, vizibilitate redusă spre zero.
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit până la ora 16.00 codul roșu de viscol emis pentru județele Constanța, Tulcea, Galați și Brăila.
Avertizarea codul roșu vizează fenomene precum: intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 90…100 km/h, viscol, vizibilitate redusă spre zero și vizează zona Dobrogei, a Bărăganului și sudul Moldovei.