Avertisment de grevă la Tarom, în vârf de sezon. Piloții, însoțitorii de zbor și mecanicii de aeronave cer salarii mai mari și modernizarea flotei

15 iunie 2023, 19:24

Avionul Tarom, plin cu oficialități, primul care a aterziat pe noul aeroport de la Brașov, e unul din cele 16 care mai zboară, din flota companiei de stat. Alte două stau la sol pentru că nu au fost bani pentru piese de schimb, dar urmează să intre în reparații.

Recent, alte 7 aeronave ATR, modele mai vechi, au fost vândute unei alte companii aeriene.

Piloții și tehnicienii avertizează însă că, pe lângă lipsa avioanelor, Tarom riscă să între și în criză de personal, din cauza nivelului salariilor.

SORIN GUINEA, comandant de aeronavă, Tarom: Într-un an și ceva vorbim deja de zeci de piloți care au plecat și, în momentul de față, compania Tarom plătește cel mai prost din toți operatorii aviatici din România.

FLORIN VAŞOTI, comandant de aeronavă, Tarom: S-a închis ruta pe destinația Barcelona, s-a închis ruta pe destinația Munchen, Viena. Sunt niște destinații care nu cred că nu puteau fi profitabile.

Proiectul de buget al Tarom pentru anul acesta prevede o creștere a cheltuielilor cu personalul cu 14,30%. Sindicaliștii cer însă o majorare a bugetului cu 35% și amenință că opresc lucrul dacă autoritățile nu vor ține cont de revendicări.

NARCIS PAŞCU, preşedinte, Sindicatul Unit Tarom: Noi nu am vrea să ajungem la o grevă. Dar să știți că există toate șansele datorită nemulțumirilor salariale. Tarom are în continuare 220 de salariați plătiți cu salariul minim. Însoțitorii de bord sunt plătiți cu 3.000 de lei, salariu minim.

ANGELA MEDELEŢ, şeful Departamentului Raportare şi Control Financiar, Tarom: Cu siguranță nu este posibilă această mărire în acest moment. După încheierea a șase luni din 2023 vom vedea care sunt rezultatele.

Guvernul a trimis Comisiei Europene planul de restructurare al companiei și așteaptă aprobarea ajutorului de stat, în valoare totală de 190 de milioane de euro, necesar pentru salvarea companiei. Compania ar urma să încheie și anul acesta în pierdere.

SORIN GRINDEANU, ministrul Transporturilor: Tarom trebuie să facă anumite reorganizări. Trebuie să aibă peste 90% din personal, din angajați, trebuie să fie personal de bord. Nu vedeți acest procent în acest moment la Tarom.

Tarom a obținut ultima oară profit în 2007. Oficialii estimează că societatea va redeveni profitabilă anul viitor. Tot atunci ar urma să intre în flotă încă 4 aeronave moderne.

Urmărește-ne pe Google News