Bani europeni pentru cercetare. Europarlamentarul Dan Nica vrea mai mulți bani pentru cercetătorii români
În actualul exercițiu bugetar, peste 80 la sută dintre fondurile pentru cercetare au fost atrase de 15 din vechii membri ai Uniunii Europene.
Țările nou intrate nu au reușit să atragă fonduri, deși au numeroși cercetători de valoare.
Europarlamentarul Dan Nica, responsabil cu reformarea programului prin care se finanțează cercetarea, își propune să schimbe această situație.
Se va consulta cu specialiștii din țară, urmând să prezinte în Parlamentul European principiile noi pe baza cărora se va finanța cercetarea europeană.
În prezent, un cercetător român dacă lucrează într-o echipă cu un cercetător neamț și un francez, salarizarea este de multe ori de zece ori mai mică. Acest lucru este inacceptabil. Le-am spus-o foarte clar celor cu care m-am întâlnit, că nu voi accepta și mă voi lupta să schimb acest lucru. Este ipocrizie: Germania și Franța cer ca șoferii de TIR sa fie plătiți cu salariile din țările respective, iar pentru cercetători nu, spune europarlamentarul Dan Nica.