„Bătaie” pe locurile din cămine. Peste 500.000 de studenți sunt înscriși în noul an univeristar
În Moxa, cel mai râvnit cămin al ASE-ului, studenții și-au luat deja camerele în primire. Tinerii stau și câte patru în cameră, dar au baia lor, iar poziția centrală a căminului compensează lipsa intimității.
Ming Yu, student în anul trei la Facultatea de Finanțe și Burse de Valori, și-a adus de acasă, din Buzău, bicicleta și oala electrică în care își face orezul.
În Moxa au fost repartizați studenții cu medii mari.
Academia de Studii Economice are peste 4.500 de locuri pentru tinerii care vin să studieze în București. Prioritate au, însă, studenții cu medii mari.
Studenții care prind un loc în cămin plătesc, în medie, 250 de lei/ lună. Este un avantaj financiar, de vreme ce în zonă chiriile pornesc de la 250 de euro, pe lună, pentru o garsonieră. Însă, în această perioadă, chiriile sunt în creștere în toate orașele centre universitare.
Și studenții nu prea au de ales. De exemplu, la Universitatea de Vest din Timișoara doar 50% au locurile asigurate în cămine. În schimb, Universitatea Politehnică oferă cazare tuturor.
În Iași, administratorii căminelor din cel mai mare campus universitar din țară, Tudor Vladimirescu, au găsit o soluție ingenioasă: s-au înțeles cu studenții să-și renoveze camerele și în schimb aceștia vor fi scutiți doua luni de la plată.
Peste 400.000 de studenți sunt înscriși în noul an universitar.