Bradul de Crăciun din Brașov a fost instalat în Piața Sfatului. Târgurile de la Craiova și Sibiu vor fi inaugurate vineri

16 noiembrie 2023, 11:04

Potrivit tradiţiei de Crăciun din Braşov, în fiecare an reprezentanți ai primăriei și angajați de la Regia Pădurilor merg în pădurea din Poiana Brașov pentru a alege bradul potrivit. Cel de anul acesta are 73 de ani.

Dan Olteanu, directorul Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt: În primul rând trebuie să ajungi la bradul respectiv. Trebuie să faci un drum, să aduci piatra, astfel încât macaraua să poată căra corespunzator. Șaua care transportă să poată să ajungă acolo”.

O zi întreagă durează doar extracţia bradului, apoi, încă o zi este necesară pentru transportul şi instalarea acestuia în Piaţa Sfatului. Zeci de oameni şi utilaje lucrează la această operaţiune spectaculoasă, admirată atât de localnici, cât şi de turişti.

Momentul aducerii bradului în Piața Sfatului este făcut public doar în ultimul moment, așa că puțini sunt cei care au norocul să asiste la întregul proces.

Spre deosebire de anii trecuți, primăria Brașov a anunțat că în acest an va instala și 80 de brazi de Crăciun din instalație LED în toate zonele orașului. Brăduții vor avea o înălțime de 6 metri și 1.200 de leduri fiecare.

Iluminatul festiv de iarnă va fi deschis pe 30 noiembrie la Brașov. La fel se va întâmpla și la București, unde târgul din Piața Constituției își va aștepta vizitatorii începând cu ziua Sfântului Andrei.

Însă, la Craiova și Sibiu, târgurile de Crăciun vor fi deschise mult mai devreme, chiar începând de vineri.

La Sibiu, totul e pregătit. Bradul cu sute de globulețe, instalațiile de lumină și cei peste o sută de comercianți care vând bunătăți și suveniruri. Turiștii au venit deja în oraș și așteaptă aprinderea iluminatului festiv.

La Craiova, aproape 2 milioane de beculețe vor lumina mai multe zone din oraș, iar tema aleasă pentru târgul din acest an este Regatul Crăiesei Zăpezii.

Urmărește-ne pe Google News