Brexit, negocieri critice. Europenii care nu aplică la timp pentru noul statut de rezident în Marea Britanie vor fi deportați

11 octombrie 2019, 20:03

Marea Britanie și UE au decis să intensifice negocierile asupra noilor propuneri avansate de Londra privind un nou acord Brexit. Acestea au fost discutate și de premierii britanic și irlandez, întrucât principala problemă este legată de frontiera irlandeză. Au revenit micile speranțe după întâlnirea negociatorilor la Bruxelles.

Michel Barnier, negociatorul şef al UE pentru Brexit: „Rămâneţi calmi. Doar câteva cuvinte. Am avut o întâlnire constructivă cu Steve Barclay şi echipa britanică. Brexitul este ca urcatul unui munte. Avem nevoie de vigilenţă, hotărâre şi răbdare.”

Marea Britanie va deporta cetățenii Uniunii care nu aplica la timp pentru noul statut de rezident după Brexit. Declarația a fost făcută pentru BBC de adjunctul ministrului britanic de Interne. El a explicat că cei aflați în această situație vor fi deportați, chiar dacă îndeplinesc criteriile pentru a primi un permis de ședere.

Termenul maxim pentru a aplica este sfârșitul anului viitor, în cazul divorțului dur, și 2021 în cazul unui Brexit cu acord.

Până acum s-au înregistrat peste 1,5 milioane de europeni pentru obținerea noului statut. 280.000 sunt cetățeni români, ceea ce reprezintă, potrivit MAE, 64% dintre românii care locuiesc și muncesc în Regat.

Premierul Johnson a anunțat că Marea Britanie va părăsi Uniunea la sfârșitul lunii, cu sau fără acord.

Urmărește-ne pe Google News