BRILLIANT | E.S. Andrew Noble, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti: În Marea Britanie se zvonește că România e noua Toscana

E.S. Andrew Noble ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti
E.S. Andrew Noble ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti
21 august 2023, 09:46

Andrew Noble a venit în România ca atașat de presă în urmă cu 40 de ani, fiind cel mai tânăr membru al echipei Ambasadei Britanice la București. 35 de ani mai târziu, în 2018, destinul îl readucea la București ca ambasador al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Despre acel moment, Excelenţa Sa Andrew Noble spune: „Am vrut și m-am străduit să revin în România ca ambasador. Am vrut sa revin, ca să experimentez România reală, modernă și liberă”.

Povestea diplomatului englez care a fost implicat în procesul de aderarare a Romaniei în UE și NATO, dar şi care a adoptat șapte urși din Rezervația Zărnești şi a învăţat să facă sarmale și cozonaci, o descoperim la „Brilliant”, emisiunea realizată şi moderată de jurnalista TVR Loredana Negrilă. Interviul, filmat la Muzeul de Artă Veche Apuseană şi realizat cu sprijinul echipei de comunicare a @British Embassy Bucharest, a fost difuzat în două părţi sâmbătă şi duminică, 19 respectiv, 20 august, la TVR INFO.

 

 

Vizitele regelui Charles al III-lea în România ar putea ajuta extrem de mult turismul de la noi din ţară,  spune Excelenţa Sa Andrew Noble, care afirmă că există deja zvonuri în Marea Britanie că România ar fi noua Toscana.

“Majoritatea britanicilor nu ştiu că regele vine în România, pentru că întotdeauna, aproape întotdeauna sunt vizitele private. Dar în România ştiţi care este efectul lui şi are o popularitate, dacă pot să spun aşa, care este imposibil de crezut dacă nu ai văzut reacţia populaţiei la adresa lui. Înseamnă că el este un reprezentant al tuturor britanicilor care au venit în această ţară şi apreciază ceea ce este România. Şi Majestatea Sa vorbeşte despre iubirea sa pentru ţară şi, evident, dovezi din care iubeşte această ţară. Şi asta are un efect asupra românilor, pentru că românii sunt foarte critici la adresa lor, şi ei au ambiţie şi ambiţiile nu toate au fost umplute până acum. Dar el apreciază cât de mult a făcut România deja. Dacă pot să spun aşa, probabil că este o greşeală pe scală regală, dar împărtăşesc cu regele această perspectivă a unei Românii neschimbate, pentru că el a început implicarea sa cu România chiar din anii ’80. El a scris împotriva sistematizării lui Ceauşescu şi a pledat pentru păstrarea patrimoniului român. Deci, el şi eu am început în aceeaşi perioadă, şi Majestatea Sa apreciază câte s-au făcut în România şi câte au făcut românii. Şi cred că mulţi români astăzi cred că schimbările majore au fost făcute de străini sau de instituţiile internaţionale în România. Dar, în aprecierea mea, este că au fost făcute de români, pentru români, în România şi asta ar trebui să creeze o sursă de încredere şi de putere în ţară cu care puteţi să continuaţi aceste reforme şi creştere a economiei, a societăţii şi a egalităţii între cetăţenii români, care mai este un aspect unde e puţin de făcut„, a declarat E.S. Andrew Noble.

„În Marea Britanie aproape nu se ştie că vine aici, dar cei care au legături cu nivelul lui şi se zvoneşte că România este noua Toscana, aceste zvonuri au avut efectul lor. Şi, sigur, în acest an a fost o publicitate mult mai mare pentru vizita lui aici. Dar avem nevoie, într-adevăr, de o politică de turism pentru România, care afectează şi piaţa mai importantă şi care va impulsiona o nouă industrie pentru turism de iarnă, de exemplu. În anii ’80, turiştii britanici au venit la Poiana Braşov pentru schi, iar astăzi nu se întâmplă, ei se duc în Bulgaria. Oamenii britanici nu vin la malul Mării Negre în România, dar sunt foarte puţini britanici care vin la Festivalul Enescu. Cred că şi aici România are rezerve enorme, care pot fi folosite mai bine ca să atrageţi mai mulţi oameni din toată lumea ca să facă cunoştinţă cu această ţară de glorii, ţară de dor”, a mai spus Noble.

E.S. Andrew Noble: Românii, printre naţionalităţile cele mai traficate în Marea Britanie

Excelenţa Sa Andrew Noble a vorbit și despre încercările de diminuare a traficului de carne vie, mai ales că românii sunt printre cei mai traficaţi în Marea Britanie.

„Este un aspect tragic al relaţiilor noastre. Românii sunt între naţionalităţile cele mai importante de populaţie traficate în Marea Britanie, bărbaţi, femei şi copii. Ei locuiesc în condiţii inacceptabile. Sunt organizaţii de criminalitate organizată care îi duc în Marea Britanie şi asta este o problemă îngrozitoare, pe care guvernul român şi guvernul britanic sunt determinate să le înfrângă. Avem un nou acord cu guvernul român, care atinge toate aspectele acestei probleme şi sperăm că putem evita ca femei, bărbaţi şi copii din România să fie transportaţi în ţara noastră pentru această viaţă inacceptabilă şi criminală. Forţele de poliţie britanică raportează că femeile care sunt în industria de sex, o proporţie enormă vin din România”, a declarat Andrew Noble..

Loredana Negrilă, gazda emisiunii “Brilliant”: “Un dialog sincer și pe alocuri sensibil, cu profunzimi abisale în descrierea României trăite ca diplomat în ultimii ani ai perioadei comuniste și descoperite ca ambasador 35 mai târziu, cu amintiri, experiențe și frământări exprimate sincer, „fără perdea”. Totul într-un discurs exemplar fără denivelări și fisuri, dominat de un admirabil echilibru între vorbă și gând. Dincolo de o carieră diplomatică strălucită, Excelența Sa Andrew Noble rămâne omul care știe să transforme, prin forța argumentului, cu empatie și fără ostentație, materia brută a întâmplării care este hazardul în acest produs rafinat care se numește șansă”.

 

Urmărește-ne pe Google News