Cadavrele a zeci de civili ucraineni au fost găsite într-o groapă comună în Buzova, în apropiere de Kiev, după retragerea trupelor rusești

Taras Didici, şeful comunităţii Dmitrivka, care include Buzova şi alte câteva sate din apropiere, a declarat pentru televiziunea ucraineană că trupurile au fost găsite într-un şanţ din apropierea unei benzinării. Numărul morţilor încă nu a fost confirmat.
Reuters nu a fost în măsură să confirme imediat informaţia.
În timp ce forţele ruseşti erau angajate într-o ofensivă împotriva Kievului în primele săptămâni ale invaziei Moscovei, o serie de comunităţi din jurul capitalei, printre care Makariv, Bucea, Irpin şi Dmitrivka, au rămas sub tiruri constante.
La începutul lunii aprilie, presa locală ucraineană a raportat victime găsite în Buzova şi în apropiere, fiind găsite la acea dată aproximativ 30 de cadavre.
În condiţiile în care majoritatea oraşelor şi satelor din jurul Kievului au fost recucerite, descoperirile de gropi comune şi de victime civile au declanşat un val de condamnări internaţionale, în special în ceea ce priveşte decesele din oraşul Bucea, la nord-vest de capitală.
Ucraina şi Occidentul au acuzat forţele ruseşti de crime de război la Bucea.
Rusia a negat că a vizat civili în ceea ce numeşte o „operaţiune specială” de demilitarizare şi „denazificare” a vecinului său sudic. Ucraina şi naţiunile occidentale au respins acest lucru ca fiind o pretext nefondat pentru război.