Cadru didactic clujean, premiat la Gala Profesorul Anului din mediul rural
Profesorul Anului 2022 la categoria Prevenirea Abandonului Școlar, Excelență în Educație, Director al instituției desemnate „Cea mai bună școală din mediul rural”. Nu sunt doar niște titluri, sunt rezultatele unui efort de ani de zile. Daniela Arion este, de profesie, învățătoare, iar din 2015, și director al școlii gimnaziale din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj. De-a lungul timpului, a reușit să schimbe complet fața instituției, dar și să spargă stereotipuri legate de școlile din mediul rural. Clasele sunt complet echipate, abandonul școlar a fost redus aproape la zero, biblioteca este dotată cu 11 mii de volume, iar copiii pot alege din zeci de activități, printre care se numără și proiecte de tip Erasmus, care le oferă șansa de a călători gratuit. Vestea că școala din Mihai Viteazu a ajuns la un asemenea nivel a circulat rapid.
Daniela Arion a început să implementeze proiecte încă din primul an de activitate, iar de atunci nu s-a mai oprit.
SORINA NOROC – jurnalist TVR Fiecare sală de clasă din comună este dotată cu videoproiector și laptop conectat la internet, iar 7 săli au tablă interactivă. Datorită unui alt proiect cu fonduri europene, de peste 200 de mii de euro, fiecare clasă de aici va dispune de tablă interactivă până în 2024.
Directoarea școlii a reușit ceva ce în multe comune din România pare imposibil de atins: a redus aproape complet abandonul școlar. Cum a reușit? A depus cereri pentru toate proiectele care există la nivelul Ministerului Educației, dar și la Primăria din comună sau la asociații. Astfel, copiii sunt atrași de un mediu în care au parte și de activități sportive, dans, canto, dar și de o masă caldă, daruri de Crăciun sau ghiozdane complet echipate la fiecare început de an școlar.
Rezultatele sunt vizibile. Toți elevii care au absolvit în 2023 Școala Gimnazială „Mihai Vodă” sunt acum înscriși la licee și școli profesionale, iar Daniela Arion poartă cu ea toate poveștile de succes.
În școala din comună, elevii reușesc să obțină rezultate extraordinare.
Rezultatele vorbesc de la sine, dar cel mai mare succes al Danielei Arion este faptul că reușește să le ofere copiilor, la ei acasă, acces la educație de cea mai bună calitate. Lucrurile mari se fac însă în echipă.
„Profesorul Anului” sau „Excelență în Educație” nu sunt doar titluri. Sunt o descriere fidelă a Danielei Arion. Un om care, din spatele unei catedre, într-o comună mică din Apuseni, reușește să schimbe viitorul României.