Campionatul European U21 debutează astăzi cu meciul dintre Polonia – Belgia, arbitrat de românul Istvan Kovacs
De la ora 18:20, la TVR 1 şi TVR HD, Vlad Lucian Arhire va modera Studio Euro şi îi va avea ca invitaţi pe Adrian Iencsi şi Alin Buzărin, iar Răzvan Burleanu se va alătura discuţiilor chiar din cantonamentul echipei naţionale.
Vom transmite şi imagini în exclusivitate de la antrenamentul tricolorilor, deschis suporterilor români din Forli.
Arbitrul român Istvan Kovacs va fi la centru în meciul de deschidere, cel dintre Polonia şi Belgia, care va începe la 19:30.
Centralul din Carei, în vârstă de 34 de ani, va fi ajutat de asistenţii Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, în timp ce belarusul Aleksei Kulbakov va fi arbitru de rezervă.
De arbitrajul video al partidei se vor ocupa nemţii Christian Dingert şi Tobias Stieler.
Al doilea meci al serii se va disputa pe stadionul Renato Dall’Ara din Bologna, între Italia şi Spania, cu începere de la ora 22:00, în direct la TVR 1 şi TVR HD.
Primul meci al naţionalei României va avea loc marţi, 19 iunie, de la ora 19.30, la Serravalle, San Marino, partidă în care jucătorii lui Mirel Rădoi vor întâlni selecţionata Croaţiei (Grupa C). Meciul va putea fi urmărit în direct pe TVR 1 şi TVR HD şi va fi precedat de Studio Euro, care va începe la ora 19:00.

