Caniculă, dar și averse, vijelii și grindină în aproape toată țara. Meteorologii au emis cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică
Meteorologii au emis, joi, două avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile în aproape toată ţara până vineri dimineaţa. Doar Capitala şi cinci judeţe nu se află sub avertizările emise de meteorologi – respectiv Tulcea, Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa şi Giurgiu.
În intervalul 6 iulie, ora 14:00 – 7 iulie, ora 2:00, se va afla sub Cod portocaliu zona de munte, sudul Banatului, nordul Crişanei, Maramureş, vestul şi estul Transilvaniei, centrul Moldovei, precum şi vestul Olteniei, unde vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30 – 40 litri/mp şi izolat peste 50 – 70 litri/mp.
În intervalul 6 iulie, ora 12:00 – 7 iulie, ora 10:00, este Cod galben în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, Moldova, precum şi în vestul şi nordul Munteniei, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (viteze în general de 55 – 65 km/h), vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 litri/mp şi izolat peste 40 litri/mp.
Potrivit meteorologilor, fenomene specifice instabilităţii atmosferice vor fi vineri în majoritatea zonelor, iar pe parcursul zilei de sâmbătă aria acestora se va restrânge către regiunile sudice.
Este în vigoare până la ora 21.00, în mai multe zone din țară, și o atenționarea meteo de caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.