Caniculă şi incendii în Spania. În Catalonia au ars zeci de hectare de pădure
În centrul si sudul Spaniei aerul este irespirabil. Oamenii caută cu disperare umbra copacilor şi evită să iasă din case la orele amiezii.
Cele mai expuse valului de căldură sunt persoanele fără adăpost.
Pe lângă caniculă, Spania se confruntă şi cu un risc extrem de incendii. Deja în Catalonia au ars de dimineaţă 75 de hectare de pădure.
În jumătate din Spania a fost emis cod portocaliu şi roşu de caniculă, iar Andalucia se află în risc extrem în acest sfârşit de săptămână cu temperaturi ce vor depăşi 45 de grade la umbră. Abia de luni arşiţa se va mai domoli.

