Castelul Teleki din Posmuș, Bistrița-Năsăud, a fost redeschis după 4 ani de renovare. Vechiul conac va găzdui evenimente culturale
O clădire nobiliară, construită în stil baroc, la sfârșitul veacului al XVIII-lea, cu care timpul și vremurile au fost nemiloase. Acesta este Castelul Teleki din Posmuș.
Când ultimul conte Teleki a murit, a început și degradarea treptată a conacului.
După 1945, a fost naționalizat și transformat în sediul Întreprinderii Agricole de Stat.
După 1989, clădirea a fost abandonată și a ajuns o ruină.
În 2018 însă, a trecut în patrimoniul Consiliului Județean și apoi a intrat într-un amplu proces de reabilitare și restaurare.
După aproape 4 ani, e gata să își primească oaspeții.
Încăperile castelului din Posmuș găzduiesc acum expoziții de artă și evenimente culturale. Întreg domeniul, care cuprinde pe lângă corpurile de clădire și un vast teren de 15 hectare, cu două lacuri, va fi administrat de Complexul Muzeal județean.
25 de milioane de lei e valoarea totală a proiectului, bani de la Guvern, de la Consiliul Județean și fonduri europene nerambursabile.

