Cătălin Chirilă, medaliat cu argint la Mondiale, la canoe simplu 1.000 m. Obține astfel calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, de anul viitor
Chirilă, campionul mondial en titre în această probă olimpică, nu a reuşit dubla la Duisburg, după ce vineri seara câştigase aurul la 500 metri, dar a obţinut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris de anul viitor.
Sportivul legitimat la CSA Steaua era primul după 250 de metri (52 sec 98/100), la 500 metri era al patrulea (01 min 49 sec 58/100), a fost al treilea la 750 m (02 min 48 sec 65/100), încheind pe locul secund, cu 03 min 45 sec 958/1000.
Cehul Martin Fuksa a cucerit primul său titlu mondial la 1.000 m (03 min 45 sec 124/1000), după cele două obţinute la 500 metri în 2015 şi 2017.
Podiumul a fost completat de germanul Sebastian Brendel, în 03 min 46 sec 581/1000. Brendel este dublu campion olimpic şi are 13 titluri mondiale în palmares.
România a ajuns la 8 sportivi calificaţi la JO Paris 2024: Delvine Meringor (atletism – maraton), David Popovici (înot – 100 m liber), Lăcrămioara Perijoc (box – cat. 54 kg), Vlad Stancu (înot – 800 m liber, 1.500 m liber), Andrea Miklos (atletism – 400 m), Alina Rotaru (atletism – lungime), Annaliese Drăgan (gimnastică ritmică), Cătălin Chirilă (kaiac-canoe, 1.000 m).
Sursa: Agerpres