Prima doamnă a Ucrainei cere Coreei de Sud sisteme de apărare aeriană și echipamente militare neletale: "Când în casa ta e un criminal care a venit să-ți ucidă familia, doar ajutorul umanitar nu e de ajuns"

Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a cerut Coreei de Sud să furnizeze țării sale sisteme de apărare aeriană, precum și echipamente militare neletale, în timpul întâlnirii de marți cu președintele Yoon Suk Yeol la Seul, au raportat ambele țări, conform CNN.

Asociația ACCEPT lansează, de Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei, petiția pentru recunoașterea și protecția tuturor familiilor

De Ziua Internațională Împotriva Homofobiei, Bifobiei și Transfobiei (IDAHOBIT), Asociația ACCEPT pentru drepturile omului din România, care apară şi promovează drepturile LGBT, lansează petiția pentru protecția și recunoașterea legală a tuturor familiilor din România, potrivit unui comunicat al Asociației.

Australia anulează summitul Quad de la Sydney, după ce Joe Biden şi-a amânat vizita. Prim-ministrul australian spune că liderii Quad se vor întâlni la summitul G7 din Japonia

Prim-ministrul australian Anthony Albanese a anunţat miercuri că un summit Quad programat pentru săptămâna viitoare la Sydney nu va avea loc fără preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, care şi-a amânat vizita în Australia din cauza negocierilor la Washington privind plafonul datoriei, informează Reuters, preluată de Agerpres.

Inundații devastatoare în Italia. Situația se agravează din cauza ploilor abundente. Mii de oameni au fost evacuaţi, școlile au fost închise și au fost impuse restricții de circulație

Inundații devastatoare în Italia. Aproape 1000 de oameni au fost evacuaţi în regiunea nordică Emilia Romagna. Încă 6 mii au fost avertizaţi să plece de urgenţă din zonă, după ce mai multe râuri au ieșit din matcă. Orașul Cesena a fost inundat, iar unii oameni au urcat pe acoperișurile caselor pentru a se salva. Școlile au fost închise, iar trenurile oprite sau deviate. Meteorologii nu au vești bune: furtuna „Minerva" a intrat în Italia dinspre Tunisia, iar prognozele vorbesc de șapte zile de ploaie și vreme rea, de la Sud la Nord-Est.

Deputatul social-democrat Gabriel Zetea: Candidatul pentru prezidențiale ar putea fi din afara PSD, susținut de partid

PSD ar putea schimba strategia pentru alegerile prezidenţiale şi vorbim aici inclusiv de statutul partidului. Invitat aseară la Tema Zilei, aici la TVR Info, deputatul social-democrat Gabriel Zetea a spus că nu preşedintele PSD trebuie să fie neapărat candidatul la prezidenţiale, ci ar poate fi şi un om din afara partidului, pe placul românilor, pe care partidul să-l susţină în alegeri.

Gest caritabil | Spectacolul "Cântăm pentru visuri", strângere de fonduri pentru ajutorarea Brianei, fetița cu o poveste cutremurătoare, care luptă pentru a duce o viață normală

La 12 ani, o fetiță din Timișoara luptă pentru a duce o viață normală ca să își împlinească, într-o zi, visul de a putea merge și a cânta pe scenă. Pentru mama ei, asigurarea tratamentelor care o ajută pe fetiță este o luptă continuă. Îi vin în ajutor oameni cu suflet mare. La o grădiniță din Timișoara, piticii, părinții și cadrele didactice au organizat un spectacol ca să strângă bani. Atenție, sunt detalii care vă pot afecta emoțional!

EXCLUSIV | În Turcia a reînceput campania electorală. O echipă TVR i-a întrebat pe alegători ce impresie au despre cei doi candidați și cine cred că va ieși câștigător

În Turcia a reînceput campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 28 mai, când va fi o confruntare directă între președintele în funcție și liderul opoziției. Chiar dacă Erdogan intră în turul doi ca favorit, nu înseamnă că zarurile au fost aruncate. Şi Kemal Kılıçdaroğlu mai poate surprinde, sunt de părere analiștii politici de la Istanbul. Liderul opoziției ar putea mobiliza nehotărâții, diaspora  și electoratul celui de-al treilea candidat, care o obținut 5 la sută din voturile primului tur.