Rusia şi-a continuat atacurile în estul Ucrainei

Forţele armate ruse au efectuat zeci de atacuri asupra poziţiilor apărătorilor ucraineni din estul Ucrainei, potrivit unui raport de duminică al Statului Major de la Kiev, informează dpa.

Valoarea maşinilor de epocă a crescut cu 185% în ultimul deceniu

Statele G7, grupul celor mai puternic industrializate ţări din lume, îşi asumă reducerea la jumătate a emisiilor generate de autovehicule, până în 2035. Asta înseamnă că motoarele tradiţionale vor fi înlocuite, treptat, cu cele electrice. Aceste măsuri menite să protejeze mediul cresc valoarea maşinilor de colecţie.

Filmul „Experimentul Piteşti”, în regia Victoriei Baltag, începe un turneu naţional. Pelicula va fi proiectată în 44 de oraşe

„Experimentul Piteşti”, filmul despre cinicul proces de reeducare prin tortură, care a fost aplicat deținuților politici în comunism, începe un turneu național. Va fi proiectat în 44 de orașe ale țării. Este o producție independentă realizată de regizoarea Victoria Baltag din donaţii şi prin voluntariat. Și este o lecție de istorie care nu se învață încă la școală!

Imnuri inedite la încoronarea Regelui Charles al III-lea. Pentru prima dată va fi interpretată o compoziție în limba galeză și va cânta un cor gospel

Palatul Buckingham dezvăluie noi detalii despre ceremonia de încoronare a Regelui Charles, care va avea loc în mai puțin de trei săptămâni la Westminster Abbey. Douăsprezece piese au fost create special pentru acest moment, iar monarhul s-a implicat personal pentru ca programul muzical să fie perfect. Lionel Richie, Katy Perry și Take That vor susține un concert, a doua zi, la Castelul Windsor.

Învierea Domnului, sărbătorită de refugiaţii ucraineni în România

În această zi sfântă, suntem cu gândul şi la vecinii noştri din Ucraina, care de mai bine de un an nu mai au linişte. Cei care au reuşit să fugă din calea bombelor şi s-au refugiat în ţara noastră au încercat pe cât posibil să-şi păstreze tradiţiile şi obiceiurile. Iar sărbătoarea Învierii Domnului o simt la fel de puternic ca acasă, în curtea unei biserici de lemn din Capitală.

Război în Ucraina | Luptele continuă în Bahmut. Rusia se pregăteşte de ofensiva ucraineană. Biroul de Investigaţii Criminale al Germaniei a primit indicii cu privire la 337 de posibile crime de război

În Noaptea de Înviere luptele au scăzut în intensitate, nu şi la Bahmut. Rusii susţin că au mai cucerit două străzi, dar informaţia nu a fost confirmată. Serviciile britanice spuneau încă de ieri că militarii ucraineni au fost nevoiţi să se retragă din anumite regiuni. Pe de altă parte, dronele Shahed, de provenienţă iraniană au reapărut în spaţiul aerian ucrainean. Poliţia de frontieră din regiunea Harkov a doborât un asemenea aparat de zbor, cel mai probabil aseară.

Persoane singure au sărbătorit Paştele în centrele de asistenţă socială

Ziua sfântă de Paşte a fost sărbătorită şi de persoanele singure din centrele de asistenţă socială. Reunite sub acelaşi acoperiş, împreună, au vopsit ouă, au pregătit cozonaci, au luat masa şi au primit daruri de la iepuraş. Departe de propriile familii, au găsit înţelegere şi alinare de la asistenţii sociali dar şi de la cei care se sunt în aceeaşi situaţie.

În Noaptea de Înviere, peste o mie de bucureşteni au sunat la 112. Medicii atrag atenţia că nu trebuie să facem excese atunci când ne aşezăm la masă

Noaptea de Înviere a fost o noapte albă pentru medicii şi asistentele de la Ambulanţă. Numai în Capitală, peste o mie de persoane au solicitat ajutor medical. Mulţi dintre cei care au exagerat cu drobul, sarmalele sau friptura de miel au ajuns de la masa de Paşte direct în camera de primiri urgenţe. Echipajele de prim ajutor din Bucureşti au intervenit şi în cazul a 34 de persoane care au leşinat la slujba de Înviere.