Românii din Italia petrec Sfintele Paști ca acasă. Mulți nu au putut să plece de la muncă și nici nu au apucat să primească pachet. Magazinul cu produse românești, o soluție la îndemână

Românii din Italia au golit magazinele cu produsele tradiționale. Aproape un milion de creștini ortodocși stabiliți în peninsulă sărbătoresc Învierea Domnului, mulți dintre ei departe de casă. Chiar și așa, respectă cu sfințenie tradițiile românești: merg la slujba de Înviere, apoi iau masa cu ouă și cozonaci, produse cu care i-au învățat și pe italieni.

Ouăle încondeiate românești, peste mări și țări. Ileana Hotopilă - ”Tezaur Uman Viu” - a arătat câteva dintre secretele acestei îndeletniciri la un atelier, în cadrul Muzeului Țăranului Român

Incondeiatul ouălor este un meșteșug străvechi, care a dus faima României peste mari și țări. Printre cei mai pricepuți artiști este și Ileana Hotopilă, care a primit și titlul de Tezaur Uman Viu. Ea a încercat zilele acestea să-i învețe și pe bucureșteni tainele acestei arte, la un atelier deschis la Muzeul Țăranului Român.

Două anotimpuri la Poiana Brașov. Sezonul de schi a fost prelungit cu cel puțin o săptămână, deși vremea e bună și pentru plimbări de primăvară

În timp ce sus pe Muntele Postăvarul e încă iarnă și se poate schia în condiții bune, jos, turiștii se plimbă într-un decor de primăvară, cu iarbă și flori de câmp. Excelent pentru ca toată lumea să aibă o vacanță reușită! Sezonul de schi a fost prelungit cu cel puțin o săptămână, până în 23 aprilie. Nu puțini au fost cei care și-au dorit să dea câteva ture pe pârtie cu schiurile ori cu placa.

Românii se înnoiesc de Paște. Tradițiile, respectate chiar și de cei cu bugete mai mici pentru cumpărături

În ajunul Paștelui, centrele comerciale din Capitală au fost mai puțin aglomerate față de zilele trecute, dar nu sunt pustii. Cei care nu au avut timp până acum au ieșit azi la cumpărături, să se înnoiască și să cumpere cadouri, așa cum spune tradiția. Cumpărătorii susțin că nu renunță la obiceiul de a-și lua încălțăminte sau îmbrăcăminte nouă de Paște, chiar dacă au nevoie de un buget mai mare decât în alți ani.

Turiștii pot vizita casa din Viscri a regelui Charles al III-lea. Administrator: Toată lumea e curioasă să vadă patul în care dormea regele

Casa Regelui Charles al III lea din România, de la Viscri, a fost deschisă pentru public. O echipă de ghizi va lucra şi de Paşte, iar cei curioşi să vadă ce l-a atras pe monarhul britanic în satul săsesc din Transilvania, vor putea vizita şi camerele în care a înnoptat Charles. Pentru că îi este atât de drag Viscri, monarhul britanic a decis să se ocupe în continuare de casa tradiţională săsească de aici. 

Tot mai mulți români vor să își petreacă vacanțele în țară. Nu caută doar un loc de cazare, ci experiențe

În primele două luni ale acestui an, numărul turiștilor români care au ales să își facă vacanța în țară este cu 10% mai mare decât în aceeași perioadă a anului 2019. Agenţiile de turism recunosc însă că românii nu mai caută doar un loc de cazare, ci experienţe - să stea în case tradiţionale, să pregătească bucate după reţete vechi sau să meargă cu căruţa. Aproape 50% din cei care au răspuns unui studiu au spus că vor avea una sau două vacanţe anul acesta.

Tot mai mulți părinți insistă să-și testeze antidrog copiii, cu sau fără voia acestora. Agenția Națională Antidrog a fost asaltată de cereri pentru consiliere în unitățile de învățământ

Dosarul drogurilor în școli are efecte nebănuite pentru specialiștii antidrog. Subit, cererile privind ore de prevenire în școli și licee au crescut atât de mult în câteva săptămâni, încât programările se întind pe luni bune. În același timp, sunt numeroși părinți care cred că au depistat semnele consumului de droguri la copiii lor și cer testări chiar și atunci când nu se impun. O consecință a insistenței părintești este revolta unora dintre copii și declanșarea unor mici drame de familie.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns la București. Pentru prima dată, este împărțită și celor 3 eparhii din Basarabia

Lumina Sfântă s-a aprins în jurul orei 14.55, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Patriarhul Teofil al Ierusalimului a distribuit Focul Sfânt delegaților Bisericii Ortodoxe. În România, Lumina Sfântă a fost adusă sâmbătă seară de Părintele Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, superiorul așezămintelor românești de la Locurile Sfinte, care a oferit-o la Aeroportul Henri Coandă delegațiilor eparhiilor din țară, pentru a fi împărțită credincioșilor la miezul nopții.