Suspectul în cazul poliţistului ucis în gară a fost arestat pentru 30 de zile. Are 23 de ani și a făcut închisoare în Spania

Poliţistul ucis în Gara Suceava (Burdujeni), Sorin Vezeteu, se afla în timpul serviciului în momentul în care a fost înjunghiat. Agresorul, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost încătușat imediat după crimă și dus la audieri. Ancheta se desfășoară sub coordonarea unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Un polițist a fost ucis în gara Burdujeni din Suceava

Ajutorul șefului de post de la Poliția Transporturi Feroviare Suceava a fost înjunghiat mortal joi seară. Sorin Vezeteu era în patrulă cu un coleg când un bărbat l-a atacat cu un cuțit. Atacatorul coborâse dintr-un tren.

București: Tichet unic pentru transportul cu metroul, cu autobuzele RATB și cu trenul pe rutele din Ilfov

Să foloseşti acelaşi card pentru a călători cu metroul, cu autobuzele RATB şi chiar cu trenul pe ruta Bucureşti Ilfov. E ceva ce bucureştenii îşi doresc de multă vreme, iar acum există un proiect în acest sens. Anunţul a venit chiar astăzi, când primarul general şi primarii din judeţul Ilfov au semnat un parteneriat prin care transportul public din Capitală se va extinde către aceste zone. Rămâne de văzut când şi cum se va întâmpla acest lucru.

Campania de imunizare împotriva rujeolei a pornit greu. Unii primari nu au fost anunțați că trebuie să identifice copiii nevaccinați

În unele judeţe, asistenţii au început să bată deja din poartă în poartă ca să-i identifice pe copiii nevaccinați, dar în altele nici nu s-au format echipele. Unii primari nici măcar nu au habar că în câteva zile trebuie să înfiinţeze centre de vaccinare. Toate aceste poticneli n-au fost deocamdată comentate de ministrul Sănătăţii.

Uite barza! O aplicație pentru telefonul mobil ajută la recensământul berzelor

Tehnologia a ajuns și în cuiburile berzelor! O aplicație de mobil numără adăposturile acestor păsări care ne vizitează în fiecare an. În două săptămâni, voluntarii au indentificat peste 1.200 de cuiburi. Pe stâlpi de electricitate, pe hornuri sau pe acoperișurile caselor, berzele albe și-au făcut loc peste tot.

Turiști furați de angajatul unei agenții de turism. Bărbatul încasa banii în propriul cont, apoi anula rezervările

Mare atenție de unde vă cumpărați pachetele de vacanță, dacă nu vreți să rămâneți acasă și cu banii dați. Găselnița pe care a găsit-o un angajat al unei mari agenții de turism din România, pentru a se îmbogăți rapid, a lăsat o gaură de zeci de mii de euro în buzunarul patronului și clienți nemulțumiți, care nu știu dacă vor mai pleca în vacanță. Banii intrau direct în contul acestuia, pe care l-a trecut fraudulos în factura emisă cu antetul agenției. Totul s-a petrecut în decursul a luni de zile, timp în care nimeni nu și-a dat seama.