Spectacol pe cer de Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Aviatorii militari români sărbătoresc pe 20 iulie, sub patronajul ocrotitorului lor, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Cu acest prilej, toate unităţile din subordinea Statului Major al Forţelor Aeriene desfăşoară ceremoni, concursuri sportive, activităţi specifice tradiţiei militare.

Microfonul premierului israelian a rămas deschis și reporterii au putut auzi criticile la adresa Uniunii Europene

Europa trebuie să aprecieze mai mult rolul Israelului în stabilitatea din Orient - atrage atenția grupul Vișegrad. Liderii din cele 4 țări membre - Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia - au discutat astăzi cu premierul Benjamin Netanyahu și l-au asigurat că vor sprijini Israelul în relația, adesea tensionată, cu Uniunea Europeană. Șeful guvernului israelian se află la Budapesta, în prima vizită a unui premier israelian în Ungaria, în ultimii 30 de ani.

Bani pentru dezvoltarea locală. Sevil Shhaideh, acuzată că alocă bani pe proiecte care nu merită

30 de miliarde de lei vor ajunge până în 2020 în toată țara. Așa sună promisiunea ministrului Dezvoltării. Sevil Shhaideh spune că vor fi finanțate peste 6800 de proiecte, prin programul național de dezvoltare locală: jumătate din bani ar urma să fie cheltuiți pe drumuri comunale și județene. Și un singur miliard va fi repartizat pentru construcția și modernizarea spitalelor.

Primăria Capitalei cere guvernului un teren al TVR, pe care vrea să construiască un spital metropolitan cu 2000 de paturi

Primăria Bucureştiului vrea să construiască un spital cu două mii de paturi, pe un teren al Televiziunii Române. Pentru asta, va cere Guvernului să treacă spaţiul respectiv în subordinea municipalităţii. Consiliul General al Capitalei a dat undă verde acestei decizii. Specialiştii din sănătate spun că un spital e binevenit, dar că investiţia trebuie precedată de un studiu de fezabilitate.

Dan Voiculescu, salvat de Sorin Oprescu. Unii medici se întreabă cum a plecat omul de afaceri pe propriile picioare de la spital

Dan Voiculescu i-a pus pe gânduri pe unii medici. Aceștia se întreabă cum a fost posibil ca pacientul să plece din spital pe propriile picioare, în ciuda unui diagnostic extrem de grav. Mai ales că a fost nevoie ca reprezentanții penitenciarului să meargă la spital cu actele de eliberare, tocmai pe motiv că Dan Voiculescu nu se putea deplasa. Omul de afaceri a mărturisit însă că un cocktail de medicamente administrat de medicul Sorin Oprescu a făcut minuni.

Viceprimarul comunei Păuliș, demis fără să fie anunțat, dă audiențe în stradă

Situație inedită în județul Arad. Viceprimarul din comuna Păuliș a dat audiențe în stradă, după ce partidul pe listele căruia a fost ales, l-a dat afară. Bărbatul a aflat că a pierdut funcția după ce s-a întors din concediu și, pentru că avea programate audiențe, le-a ținut la colț de stradă. E decis însă să-și facă dreptate în instanță pentru că nu știe cu ce a greșit.