Actualitate
Peste 5 mii de doctori, farmacişti, asistente şi asociaţii profesionale au primit, anul trecut, sponsorizări din partea companiilor farmaceutice. Anul acesta ar putea fi ultimul în care firmele vor plăti taxele de participare ale cadrelor medicale la congrese.
Doi ciobani au fost atacați de un urs, în localitatea harghiteană Mădăraș
În Harghita, creşte alarmant numărul oamenilor atacaţi de urs. Ultimele două victime sunt doi ciobani, ambii internaţi în spital din cauzA rănilor grave. Şi acum două zile, o ursoaică a sărit la o persoană care culegea ciuperci, în zona Odorhei.
Aproape 500 de mii de copii din România sunt nevaccinaţi
Potrivt datelor Institutului Naţional de Săntate Publică, peste 160 de mii sunt neimunizaţi cu vaccinul ROR, deşi avem epidemie de rujeolă și 31 de copii şi-au pierdut viaţa din cauza bolii.
Un student clujean și-a prezentat lucrarea de licenţă pe ritm de rap. Imaginile filmate de profesori fac senzaţie pe internet
Un student din Cluj-Napoca şi-a prezentat teza de licență în ritm de rap, chiar dacă a terminat Facultatea de Ştiinţe Economice. Profesorii au fost încântați și l-au făcut celebru pe internet.
Grădinița din Sadova, localitatea natală a lui Igor Dodon, renovată cu bani de la guvernul român. Reacția președintelui moldovean
Guvernul român a finanţat renovarea grădiniţei din Sadova, localitatea natală a preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon. Este vorba despre acoperiş, mobilier, pereţi, blocul alimentar şi jucării.
Donald Trump și Vladimir Putin, acord de încetare a focului în sud-vestul Siriei
Acordul de încetare a focului în sud-vestul Siriei, stabilit de Donald Trump și Vladimir Putin, va intra în vigoare duminică, la miezul zilei. Preşedinţii rus şi american sunt în Germania, pentru reuniunea G20, cele mai puternice 19 ţări ale lumii, plus Uniunea Europeană. Întrevederea dintre cei doi mari lideri, programată să dureze trei sferturi de oră, a ţinut două ore şi un sfert.
Cinci liceene din Topliţa au inventat GPS-ul care NU poate fi pierdut
Mai mulţi liceeni din Topliţa au inventat GPS-ul care NU poate fi pierdut. Nu e scump şi poate fi purtat de copii, de persoane care îşi pierd cunoştinţa sau bolnavi de Alzheimer, de exemplu. Este un GPS fixat pe un plasture, o invenţie care va reprezenta România la un mare concurs din Bruxelles şi va fi brevetat.
ANAF: Inspecția de la Rise Project nu are nicio legătură cu ancheta despre Liviu Dragnea
Controlul ANAF la sediul Rise Project chiar în ziua în care era publicat un document care îl incriminează pe Liviu Dragnea a provocat suspiciune. Preşedintele Agenției, Bogdan Stan, spune că nu există nicio legătură între acţiunile instituţiei pe care o conduce şi interesele unor politicieni. El a subliniat că nu i s-a cerut demisia la întâlnirea de astăzi cu premierul şi ministrul Finanţelor.
TVR dă start campaniei Eurovision 2018
Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a aprobat înscrierea României la cea de-a 63-a ediţie a Eurovision Song Contest, sub rezerva aprobării bugetului pentru 2018. Anul viitor, competiţia muzicală va avea loc în Portugalia, organizatorii urmând să stabilească oraşul în care se va desfăşura evenimentul.
"Teze și antiteze la Washington" - noua carte a lui Vladimir Tismăneanu este un omagiu adus Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca
O pledoarie pentru libertate, demnitate şi pentru o etică a neuitării. Aşa s-ar defini ultimul volum de proză politică lansat de Vladimir Tismăneanu. Titlul cărţii, Teze și antiteze la Washington, e un omagiu adus Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. Continuând tradiţia celor doi, autorul îşi exprimă încrederea în puterea ideilor de a combate fanatismele şi totalitarismele de orice fel.
O femeie rănită în accidentul de microbuz din Teleorman a murit la spital
O femeie internată în stare gravă la Spitalul Floreasca din Bucureşti, în urma accidentului rutier din Teleorman, s-a stins vineri după-amiază. Este al doilea deces înregistrat în acest caz.
Lucrare semnată și de Mihai Tudose, suspectată de plagiat
O nouă lucrare, semnata de actualul premier Mihai Tudose, este suspectată de plagiat. Chiar Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare va verifica modul în care actualul premier a dobândit titlul de doctor și lucrările scrise în perioada doctorală.
Acord de liber schimb UE-Japonia, stabilit chiar înaintea summitului G20 de la Hamburg
Uniunea Europeană și Japonia au convenit, la Bruxelles, asupra unui pact de liber schimb, care va duce la crearea celei mai mari asemenea zone din lume: cei doi parteneri au, împreună, nu mai puțin de 40% din comerțul mondial.
DNA confirmă că există un dosar penal care are ca obiect o parte din investigația Rise Project. S-au solicitat informații și din Brazilia
DNA confirmă că are un dosar penal in rem care îl priveşte pe liderul PSD Liviu Dragnea şi compania Tel Drum. O parte din aspectele conţinute în investigaţia jurnalistică Rise Project fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA, precizează biroul de presă al Direcţiei Anticorupţie. Dosarul a fost deschis prin sesizare din oficiu la 19 februarie anul trecut. În acest caz este începută urmărirea penală in rem pentru infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei. DNA precizează că până acum au fost administrate probe, au fost audiaţi martori, s-au ridicat documente şi s-au cerut informaţii de la autorităţile naţionale şi din Brazilia.

