Actualitate
Social-democraţii îşi rafinează strategia pentru zilele următoare, într-o reuniune la un hotel din Capitală. Acolo se află şi Andreea Dumitrescu.
Premierul: Dacă moțiunea va trece, vom ajunge la mâna președintelui Iohannis și PSD-ul va pierde guvernarea
"Dacă moțiunea va trece, atunci vom ajunge la mâna președintelui Iohannis", a declarat premierul Sorin Grindeanu, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. "Există riscul, deloc dorit, să ajungem la alegeri anticipate" iar " convingerea mea este că PSD-ul va pierde guvernarea" - a spus Sorin Grindeanu.
Marinarii americani de pe distrugătorul USS Fitzgerald, găsiți morți
Cei șapte marinari americani dispăruţi ieri în urma unei coliziuni produse în largul coastelor Japoniei au fost găsiţi fără viaţă.
Brâul Maicii Domnului a fost adus la Bucureşti, spre închinare, de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia
Cinstitul Brâu al Maicii Domnului se află pentru prima dată în Bucureşti. Sute de oameni au aşteptat încă de la primele ore ale dimineţii să atingă racla cu unul dintre cele mai preţioase lucruri rămase de la Fecioara Maria. Brâul este depus la Biserica Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan, din Sectorul 4 al Capitalei.
Anchetă epidemiologică la Brașov, după ce încă un băiat a făcut meningită. 18 persoane au simptomele bolii
Alertă medicală în judeţul Braşov. A fost confirmat încă un caz de infecţie meningococică. E vorba de un prieten al băiatului de 17 ani, care a murit acum câteva zile, cu acelaşi diagnostic. De asemenea, s-a dublat numărul celor internaţi. Sunt acum 18 persoane. Toate în afara oricărui pericol, asigură medicii.
Băiețelul electrocutat în Gara Buzău, după ce s-a urcat pe un tren, a murit
Băiatul de 10 ani, care s-a electrocutat ieri, pe un vagon de tren, în Buzău, a murit, la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală.
Preşedintele Klaus Iohannis începe o vizită în Germania. Va avea întrevederi cu Angela Merkel și cu Frank-Walter Steinmeier
În cadrul vizitei în Germania, președintele Klaus Iohannis va avea întrevederi cu omologul său, Frank-Walter Steinmeier, şi cu cancelarul Angela Merkel.
Ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader: Încă nu a intrat nimeni în arhiva SIPA
Ministrul demisionar de Justiției, Tudorel Toader, a precizat duminică, într-o postare pe Facebook, că "încă nu a intrat nimeni în arhiva SIPA", deoarece comisia nu a fost constituită.
Premierul i-a demis pe toți secretarii de stat de la M. Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri din PNDL"
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat că i-a demis pe toți secretarii de stat de la Ministerul Dezvoltării, "pentru a bloca eventualele abuzuri și nu pentru a bloca programul Programul Național de Dezvoltare Locală". "De azi, d-na Sevil Shhaideh nu mai poate semna, nici dumneaei, nici prin interpuși, nicun fel de act care să aibă legătură cu PNDL" - a spus premierul. Decizia a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
Consiliul Național de Coordonare al PNL și-a ales funcțiile de conducere. Robert Sighiartău este secretar general
Consiliul Național de Coordonare (CNC) al PNL s-a întrunit, duminică, la Romexpo, pentru a alege funcțiile în Biroul Executiv, secretarul general, trezorierul, membrii Comisiei de Arbitraj (CA) și membrii Comisiei Naționale de Revizie și Cenzori (CNRC).
Alegeri parlamentare în Franţa. Emmanuel Macron obține majoritatea absolută, potrivit primelor estimări
Preşedintele centrist Emmanuel Macron a obţinut duminică o majoritate zdrobitoare în Adunarea Naţională a Franţei, prin partidul său, La Republique en marche (LREM), şi aliatul acestuia, MoDem. Corespondentul TVR Mihaela Antoche a transmis de la Paris rezultatele primelor exit-polluri.
Bonurile emise pe 30 mai, în valoare de 59 de lei, sunt câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale
Extragerea bonurilor fiscale câştigătoare emise între 1 şi 31 mai 2017 a fost programată duminică, la ora 16:00 și a fost transmisă în direct de TVR 1. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Tragedie în Portugalia: Zeci de oameni au murit într-un incendiu de pădure din centrul țării. Numărul victimelor este în creștere
Portugalia este zguduită de o tragedie de proporții: cel puțin 68 de oameni au murit în urma incendiilor de pădure, iar 54 au fost spitalizați. Sunt cele mai puternice incendii din istoria țării, iar bilanțul este încă provizoriu. Guvernul a decretat trei zile de doliu național.
Moțiunea de cenzură "România nu poate fi confiscată" a fost depusă în Parlament. Dezbaterea, miercuri, la ora 11.00
A fost ziua întâi pentru moţiunea de cenzură prin care PSD vrea să răstoarne propriul guvern. "România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor", aşa au numit social democraţii documentul citit în Parlament. Au marcat astfel o premieră dublă: un partid vrea să scape de executivul pe care chiar el l-a numit cu jumătate de an în urmă, iar parlamentarii au fost convocaţi duminică pentru depunerea şi citirea moţiunii de cenzură. Din plen au lipsit partidele din Opoziţie. Detalii, în Telejurnale și Ediții speciale.

