Actualitate
Elevii de clasa a V-a vor avea manuale noi încă de la începutul anului școlar 2017-2018. Este anunțul făcut de ministrul Educației, Pavel Năstase, în această dimineață. Ministrul a precizat și că exista un proiect pentru reevaluarea tuturor manualelor, din clasa întâi pana în clasa a XII-a, în așa fel încât conținutul să fie în concordanță cu vârsta elevilor și să țină cont și de competențe.
Klaus Iohannis, întâlnire cu Donald Trump. Președintele României a decorat mai mulți congresmani SUA
Vizita președintelui Klaus Iohannis în SUA a ajuns, în această seară, la momentul cel mai important: întâlnirea cu președintele Donald Trump la Casa Alba. Un preambul încurajator, pentru discuțiile din Biroul Oval, au fost întâlnirile cu mai mulți membri ai Congresului American, prieteni vechi și apropiați ai României.
S-a dat startul programului Trenurile Soarelui 2017. 20 de trenuri vor pleca zilnic numai din București
Trenuri directe și rapide spre mare, pe toată durata verii. Sunt Trenurile Soarelui, câte 40 în fiecare zi, din mai multe colţuri ale ţării. Numai din Capitală vor pleca zilnic 20 de garnituri. CFR promite că în vagoane va fi tot confortul: aer condiţionat şi internet, iar linia este modernizată aşa că se va circula cu viteză.
Examenele naționale nu vor fi afectate de greva profesorilor nemulțumiți de legea salarizării
Asigurările vin chiar de la Ministerul Educației care a avut deja discuții cu reprezentanții sindicatelor. Atât Bacalaureatul cât și Evaluarea Națională vor urma calendarele aprobate încă de anul trecut. Ministerul pregătește și concursurile pentru titularizarea profesorilor și posturilor vacante de directori și directori adjuncți de școli.
Cel puțin o mamografie pe an, recomandă medicii. Eveniment de susținere a luptei împotriva cancerului de sân, în Parcul Herăstrău
35.000 de românce se îmbolnăvesc în fiecare an de cancer. Iar statisticile crunte arată că şansele de supravieţuire sunt mai mici în România decât în Vestul Europei. Şi asta pentru că află prea târziu că au cancer. De aceea, medicii recomandă cel puţin o radiografie mamară pe an. Cei care vor să susţină lupta împotriva cancerului sunt invitaţi să alerge, sâmbătă, în Parcul Herăstrău.
AFP: Poziția slăbită a Theresei May ar putea atrage o altă abordare asupra Brexit
Afrontul suferit de Theresa May joi la legislativele britanice riscă să schimbe datele pentru negocierile asupra Brexit, pe care șefa executivului le va aborda de pe o poziție puternic slăbită, dacă ea va rămâne în funcție până atunci, comentează AFP, preluată de Agerpres.
Cristian Boureanu, scandal în trafic. Fostul deputat a devenit agresiv și a lovit un polițist
Fostul deputat Cristian Boureanu este implicat într-un nou scandal! Mașina în care se aflau acesta și iubita sa a fost oprită în trafic, în noaptea de joi spre vineri, pentru un control de rutină. Potrivit martorilor, fostul politician consumase băuturi alcoolice și a devenit agresiv, lovind pe unul dintre polițiști. El are acum dosar penal pentru ultraj. La volanul mașinii nu se afla Cristian Boureanu, ci șoferul personal. Boreanu a fost dus la poliție pentru audieri. A spus, însă, că îi este rău, așa că fostul deputat a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca.
EXCLUSIV. Pe un drum național de munte periculos, marcajele rutiere pot salva vieți
Marcajele ghidează șoferii mai ales pe timp de noapte, pe ploaie sau pe ceață. În pasul Tihuța, de aproape un an, nu există nicio dungă albă pe șosea. Colegii noștri ne arată cât de dificil se circulă acolo în condiții de vizibilitate redusă.
Președintele Klaus Iohannis se întâlnește vineri, la Casa Albă, cu Donald Trump: "Este o întâlnire extrem, extrem de importantă"
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, îl va primi vienri, la Casa Albă, pe președintele român, Klaus Iohannis. Este punctul culminant al vizitei șefului statului român peste Ocean.
Rezultatele alegerilor din Marea Britanie: Conservatorii au pierdut majoritatea absolută în Parlament
Conservatorii britanici au pierdut majoritatea absolută în Parlamentul de la Londra. Primele reacţii indică modificări majore în privinţa viziunii asupra Brexitului. Comisarul european Günther Oettinger a declarat în această dimineață că negocierile legate de Brexit ar putea fi amânate. UKIP nu a primit niciun mandat.
Cine pierde din legea salarizării. Procurorii, medicii legiști și anatomo-patologii cer președintelui să nu o promulge
Procurorul General al României şi asociaţiile profesionale îi cer preşedintelui şi Avocatului Poporului să atace la Curtea Constituţională noua lege a salarizării. Ei reclamă că legea e neconstituţională, din cauza diferenţelor de salarii dintre procurori şi judecători. Şi profesorii vor să intre în grevă generală, chiar de luni.
Premierul Grindeanu, în vizită la Paris. Édouard Philippe va veni în România, la invitația primului ministru român
Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit astăzi, la Paris, cu omologul său, Edouard Philippe.
Filmul intervenției antiteroriste de la Londra. Ofițerii au tras 50 de cartușe spre atacatori
O scurtă secvenţă video, în care se vede intervenţia forţelor speciale britanice după atacul de la Londra, a ajuns pe reţelele de socializare. Ofiţerii au intervenit rapid şi eficient pentru a-i împiedica pe cei trei terorişti să mai facă victime.
Contre între Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii România 9, și un membru al CNA
Ionuț Cristache, realizatorul emisiunii România 9, s-a contrat cu Dorina Rusu, membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), pe fondul unei sesizări primite de Consiliu de la DNA, pentru o ediţie a emisiunii România 9 în care a fost invitată fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, informează paginademedia.ro.

