Actualitate
Comisia Europeană a lansat un plan comun de investiții în domeniul apărării militare a țărilor UE. Planul prevede dezvoltarea de prototipuri și achiziționarea de echipamente și tehnlogie militară care ar urma să se ridice la peste 5 miliarde de euro anual. Punerea în practică a acestui plan ar putea sta la baza construirii unei apărări comune a UE, complementare prezenței NATO. O corespondență de la Bruxelles, de la Lucian Pîrvoiu.
Armand Assante, despre Cristian Nemescu: Un tânăr remarcabil, un regizor nemaipomenit
Armand Assante se află zilele acestea la Cluj Napoca la Festivalul Internațoional de Film Transilvania. A revenit la eveniment după 10 ani de când ne-a fost oaspete de seama la TIFF. Atunci festivalul era unul mic, dar s-a transformat într-unul de mare amploare, spune actorul, care a stat de vorba cu jurnaliștii TVR de la Cluj.
Acord de apărare între Turcia și Qatar. Ankara trimite trupe la o baza militară de la Doha
Parlamentul de la Ankara a ratificat un acord care permite desfășurarea de trupe în Qatar. Votul are loc la câteva zile după ce cinci state arabe au întrerupt relațiile cu Qatarul, acuzându-l că susține terorismul.
Coreea de Nord a lansat o nouă serie de rachete
Coreea de Nord a lansat o nouă serie de rachete, la mai puțin de o săptămână după ce Consiliul de Securitate al ONU a aplicat noi sancțiuni regimului de la Phenian.
Alegeri cruciale în Marea Britanie. Tinerii au votat masiv cu laburiștii, sondajele îi indică cu 1% în spatele conservatorilor
Britanicii vor decide configuraţia viitorului parlament de la Londra. Scrutinul anticipat convocat de premierul conservator este considerat crucial pentru viitorul relaţiilor Regatului Unit cu Uniunea Europeană. Urnele se vor închide la miezul nopţii, ora României, atunci când apar şi primele estimări.
"Curajul civic ieșit din comun" al românului Florin Morariu, apreciat de președintele Klaus Iohannis
Eroul român de la Londra este demn de toată aprecierea, crede preşedintele României Klaus Iohannis. El a făcut această declaraţie la finalul întâlnirii sale de la Washington cu membri ai comunităţii românilor din Statele Unite.
Incendiu în apropierea Judecătoriei Pitești
Un incendiu a distrus două magazine din apropierea Judecătoriei Pitești. Martorii spunând că inițial s-a auzit o bubuitură foarte puternică, după care un fum dens a ieșit din cele două magazine.
VIDEO. La mulți ani, Donald Duck, cel mai celebru rățoi!
Pe 9 iunie 1934 a debutat cel mai îndrăgit personaj de desene animate, Donald Duck, mai popular chiar şi decât Mickey Mouse, mascota Disney. Cu trecerea timpului, personajul devenise atât de faimos, încât toată lumea a dorit să-l poată sărbători într-o zi dedicată special, la Disneyland sau în alte parcuri de distacţii.
Copaci doborâți, acoperișuri smulse, străzi inundate în mai multe zone ale țării
Ploi, vijelii, grindină, copaci doborâți și acoperișuri smulse - este tabloul nopții trecute când în mai multe zone din țară vremea rea a făcut prăpăd. De altfel, de dimineață, județele Brăila, Călărași, Constanta și Ialomița au fost sub Cod Portocaliu.
20 de ani de la încheierea Parteneriatului Strategic cu SUA. Președintele Klaus Iohannis are întâlniri cruciale peste Ocean
Președintele Klaus Iohannis a marcat, la Washington, 20 de ani de la încheierea parteneriatului strategic România-Statele Unite.
Criza și piața neagră a medicamentelor. Bolnavii de cancer, cei mai expuși riscului comerțului ilegal
Criza de medicamente cauzată de exportul paralel şi de retragerea multor produse ieftine dă apă la moară comerţului ilegal. Iar internetul este raiul speculanților. Se vând, în primul rând, medicamente pentru bolnavii de cancer. Iar riscrurile sunt imense, arată prima monitorizare din România a comerţului online cu medicamente din surse necontrolate. Pacienții își pun viața în pericol, iar vânzătorii riscă închisoarea.
“Am nevoie de loialitate, aștept loialitate”. Ce i-a cerut Trump fostului șef FBI. James Comey depune joi mărturie în Senatul SUA
Fostul director FBI James Comey va apărea joi în fața senatorilor din Comisia pentru serviciile de informații. Pledoaria lui de deschidere a fost publicată deja. Potrivit unei surse citate de CNN, mărturia a fost dată publicității chiar la cererea lui Comey. Fostul director menționează o cină alături de președintele SUA, în care Donald Trump i-a spus “Am nevoie de loialitate, aștept loialitate”, transmite cnbc.com.
În cartierul Henri Coandă din București, mormane de gunoi zac printre casele neterminate. Locuitorii nu au gaze, apă curentă au canalizare
Trebuia să fie cartierul de lux al Capitalei, dar a ajuns o paragină. Cartierul Henri Coandă arată, la 15 ani de la începerea construcţiei, ca o comună din mijlocul Bărăganului. Deşi stau gard în gard cu Aeroportul Băneasa, locuitorii nu au nici acum utilităţi, iar prin zonă treci mai uşor cu tancul decât cu maşina.
Ia românească, sărbătorită în Parlamentul European
Ia românească a fost astăzi sărbătorită în Parlamentul European. Istorici, etnografi şi artişti au întors pe toate părţile însemnătatea acestei haine miraculoase, care, pentru cei care îi cunosc secretele, deschide un univers magic. Amănunte, în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.

