Deputații au respins în comisie proiectul care prevede o masă caldă pentru elevi. Unul din zece copii din mediul rural se culcă flămând

Zeci de mii de elevi care se culcă flămânzi nu vor primi prea curând o masă caldă la şcoală. Deputaţii din comisia de Învăţământ au respins astăzi iniţiativa legislativă care prevedea că şcolarii vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar consistent. Parlamentarii au spus că nici proiectul pilot care ar fi trebuit să fie implementat în 50 de şcoli nu se bucură de succes.

A doua zi de audieri, în comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009

Mircea Geoană și Viorel Hrebenciuc au fost audiați de comisia parlamentară care anchetează alegerile din 2009. "Au fost fraudate", dar cei care s-ar fi strâns seara acasă la Gabriel Oprea nu puteau influența rezultatul, a susținut șeful campaniei electorale a PSD. Senatorii și deputații au cerut mai multe detalii, dar Hrebenciuc le-a păstrat pentru el. Întrebări incomode i-au fost puse și candidatului Mircea Geoană, la vremea respectivă președinte ales pentru câteva ore.

May: Nivelul de alertă teroristă crește la "critic"-atac iminent. Salman Abedi este numele atacatorului sinucigaș de la Manchester Arena

Premierul Marii Britanii, Theresa May, a anunțat creșterea nivelului de alertă teroristă de la "sever" la "critic", ceea ce va permite armatei să patruleze pe străzi. Creșterea nivelului de alertă teroristă indică și faptul că un atac este iminent. Între timp, atacatorul de la Manchester Arena a fost identificat. Este vorba despre un tânăr pe nume Salman Abedi, a confirmat marți seară șeful Poliției din Manchester, Ian Hopkins. Poliția britanică a arestat deja un bărbat în cadrul anchetei.