Proiectul legii salarizării unitare a fost votat în plenul Senatului. Camera Deputaților este forul decizional

Proiectul legii salarizării unitare a fost adoptat în plenul Senatului cu o majoritate de 85 de voturi "pentru", 10 "împotrivă" și 12 abțineri. Legea a trecut așa cum a fost adoptată de Comisia de Muncă din Senat, în plen nu au mai fost făcute modificări. Ea va merge mai departe la Camera Deputaților unde va fi dezbătută din nou în comisiile de specialitate și apoi votată în plen. Ulterior legea va ajunge pe masa președintelui pentru promulgare.

METEO. Cum va fi vremea până pe 4 iunie. Reprize de ploi, dar vremea va fi în general caldă

Vremea va deveni caldă în perioada următoare, iar temperaturile medii diurne vor ajunge și la 29 de grade Celsius în Banat, Muntenia și Oltenia, în timp ce la nivel de precipitații acestea vor fi sub formă de averse aproape în fiecare zi a intervalului 24 - 27 mai, în aproape toate regiunile, se arată în prognoza Administrației Naționale de Meteorologie publicată luni, valabilă pentru perioada 22 mai - 4 iunie 2017.

Suspecții de pornografie infantilă din Timișoara, ridicați de mascați și duși la audieri

O știre care trebuie să-i pună în gardă pe părinții copiilor minori! Trebuie să le explice că beneficiile internetului vin la pachet cu mari pericole! Iata încă o dovadă: în Timișoara, mai mulți tineri sunt bănuiți de pornografie infantilă, şantaj și constituire de grup infracțional organizat. Polițiștii le-au bătut la ușă, după ce i-au filat timp de câteva luni.

Reacții după atacul de la Manchester Arena. Mesaje de condoleanțe și de solidaritate

Atacul de la Manchester Arena a provocat reacții în toată lumea. La București, președintele Klaus Iohannis își exprimă, într-un mesaj pe Twitter, solidaritatea cu poporul britanic, iar premierul Sorin Grindeanu afirmă ca Ambasada României din Londra este în permanentă legătură cu autorităţile din Marea Britanie pentru a afla dacă sunt şi români printre victime. "Teroriștii trebuie să fie înlăturați din societatea noastră pentru totdeauna", a afirmat președintele american Donald Trump, iar cancelarul german Angela Merkel promite și ea să lupte împotriva terorismului, alături de Marea Britanie. Un mesaj similar a transmis și liderul rus Vladimir Putin.

Cel puțin 22 de morți după o explozie la Manchester Arena, în finalul unui concert susținut de Ariana Grande. FILMUL EVENIMENTELOR

22 persoane au murit și aproape 60 au fost rănite, potrivit informațiilor confirmate de poliție, după ce o explozie puternică a avut loc la un concert susținut în Manchester Arena de artista Ariana Grande. "Nu este nicio îndoială că locuitorii din Manchester şi din această ţară au fost victimele unui atac terorist mişelesc. Nivelul de ameninţare rămâne la nivelul "sever"", a precizat premierul Theresa May, după Comitetul de urgență COBRA. Toate partidele mari şi-au suspendat campania electorală în condiţiile în care ţara se pregăteşte de alegeri legislative.

Avertisment de la Bruxelles. Comisia Europeană semnalează abateri de la obiectivele bugetare în România

Comisia Europeană avertizează România că s-a abătut semnificativ anul trecut de la obiectivele bugetare pe termen mediu. Executivul european atenționează asupra faptului că politicile economice ale guvernului sunt în continuare de natură să afecteze persectivele de creștere ale țării noastre. Președintele Klaus Iohannis a reacționat la anunțul venit de la Bruxelles. Amănunte, în corespondența de la Lucian Pîrvoiu.

Jucătorul NBA de origine turcă Enes Kanter a revenit în SUA, după ce nu a putut intra în România pentru că i-a fost anulat pașaportul

Jucătorul NBA de origine turcă Enes Kanter a ajuns în Statele Unite. Pașaportul său a fost anulat când se afla pe Otopeni, încercând să intre în România. Fusese invitat la un eveniment de baschet pentru copii. A povestit pentru postul de televiziune CBS experiențele trăite în mai multe țări cu oficialii turci pe urmele sale. MAE a precizat că ambasada turcă la București i-a anulat lui Enes Kanter pașaportul. Între timp, la Ankara a început procesul așa numiților instigatori ai puciului eșuat de anul trecut.