Război în Ucraina, ziua 356. Miniștrii apărării din NATO s-au reunit pentru a discuta despre ajutorul militar suplimentar. Șeful Statului Major Interarme: Rusia a pierdut din punct de vedere strategic, operațional și tactic

Miniştrii apărării din statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice se reunesc, astăzi şi mâine, la Bruxelles. Printre subiectele fierbinţi pe agendă se află capacitatea de consolidare a apărării şi descurajării Alianţei şi sprijinirea Ucrainei. Secretarul general, Jens Stoltenberg, a subliniat că ''viteza va salva vieţi'', mai ales în ce priveşte sprijinirea cu echipament militar a forţelor armate ucrainene. Oficialul Alianţei a făcut apel public către statele membre, înaintea reuniunii, pentru urgentarea trimiterii de echipament militar astfel încât să fie transmise capabilităţi cheie de luptă înainte ca Rusia să preia iniţiativa pe câmpul de luptă. Un subiect spinos pe agenda reuniunii îl reprezintă evaluarea posibilităţii trimiterii de avioane de luptă Ucrainei. Între timp, orașul Bahmut, din estul Ucrainei se confruntă cu focuri puternice de artilerie, potrivit oficialilor locali. Armata ucraineană a raportat că 16 așezări au fost bombardate lângă Bahmut.

Banca Mondială a venit cu două formule de calcul pentru pensiile militarilor și polițiștilor. O variantă de calcul ar fi 45% din venitul din ultimele 12 luni, iar o alta 65% din venitul mediu din întreaga carieră

Legea pensiilor speciale, de care depinde a treia tranșă din banii PNRR, a ajuns în Parlament, dar e încă intens discutată și contestată. Luni, ministrul Muncii s-a întâlnit cu experții Băncii Mondiale, pentru a analiza noi variante de reducere a cheltuielilor cu aceste pensii.

Aproape 20 de mii de refugiați din Ucraina au primit ajutor medical în România. Probleme financiare și de traducere

La aproape un an de la izbucnirea războiului din Ucraina, nevoia de sprijin pentru cei refugiaţi în România rămâne uriaşă, iar fonduri se găsesc tot mai greu. Mulţi dintre ucrainenii care au nevoie de asistență medicală se lovesc de problemele pe care românii le cunosc deja, la care se adaugă și bariera limbii. Ministerul Sănătăţii are în plan să le dea drept de liberă practică limitată medicilor ucraineni. Se testează şi dispozitive de traducere.

Caz tulburător în Ilfov: Peste 80 de cai și câini, ținuți fără apă și mâncare în curtea unei femei. Animalele au fost salvate și duse în adăposturi

Caz tulburător în județul Ilfov: o femeie a ținut peste 80 de cai și câini fără apă și mâncare pe un teren din comuna Gruiu. Din nefericire, 10 cai au murit de foame până când au intervenit autoritățile. Femeia pretindea că iubește animalele și susținea că le salvează. Acum, acestea au fost preluate de procurori și polițiști și duse la adăposturi unde sunt bine îngrijite. Atenție, urmează imagini și detalii cu puternic impact emoțional.

Președintele Turciei este criticat pentru amnistia acordată construcțiilor ilegale. 10 dezvoltatori imobiliari au fost arestați

Amnistia pentru construcțiile ilegale pe care a dat-o președintele Erdogan în 2019 este intens criticată. Supraviețuitorii și experții în construcții spun că slaba calitate a construcțiilor este de vină pentru impactul devastator al seismului. Zonele în care blocurile s-au prăbușit în întregime sunt tocmai cele vizate de amnistie. Marinela Mititelu are detalii.