K.Iohannis, la Strasbourg: Pe 6 aprilie va fi o conferinţă, la Bucureşti, privind rolul majorităţii şi opoziţiei într-o democraţie adevărată

Şeful statului este într-o vizită oficială la Strasbourg, unde participă la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Aici a avut întâlniri cu secretarul general al Consiliului, Thorbjorn Jagland, dar şi cu alţi oficiali. Şeful statului a reiterat angajamentul şi sprijinul ferm al României faţă de valorile şi standardele Consiliului Europei, cu precădere cele privind democraţia şi statul de drept. Pe 6 aprilie vom deschide, la Bucureşti, o conferinţă comună alături de Comisia de la Veneţia şi de secretarul general al Consiliului Europei - a anunţat Klaus Iohannis. Tot astăzi, şeful statului se întâlneşte cu angajaţii români care lucrează în structurile Consiliului Europei şi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Alsacia. TVR 1 a transmis în direct declaraţia preşedintelui Klaus Iohannis, într-o Ediţie Specială. Înregistrarea declaraţiei poate fi urmărită în secţiunea VIDEO.

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat procedura pentru referendum. Scrisoare către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului scrisoarea prin care consultă legislativul cu privire la declanşarea unui referendum pe tema luptei anticorupţie. Parlamentul trebuie să răspundă în 20 de zile. Dar chiar dacă nu o va face, şeful statului poate să emită decretul de convocare a referendumului care vizează graţierea şi modificarea Codurilor penale. Social-democraţii se gândesc şi ei la două referendumuri, iar preşedintele i-a taxat: se comportă ca la grădiniţă. 

A murit Dan Adamescu, afacerist și patron de trust media

Dan Adamescu a murit în noaptea de luni spre marți, la vârsta de 68 de ani, a anunțat nora sa la un post de știri. Omul de afaceri era internat într-un spital privat din Capitală de mai bine de două luni. El executa o pedeapsă de 4 ani și 4 luni de închisoare pentru mituirea unor judecători. Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă. Era proprietarul hotelului Intercontinental din Bucureşti.

Liviu Dragnea: "Preşedintele Iohannis îşi cere suspendarea". Liderul PSD vrea referendum pentru eliminarea imunităţii preşedintelui

Preşedintele Klaus Iohannis, indignat că unii vorbesc despre "mineriadă" după protestul paşnic de duminică seara, a făcut astăzi o mutare surprinzătoare: a anunţat că va consulta poporul, prin referendum, pe tema graţierii şi dezincriminării unor infracţiuni. Replica lui Liviu Dragnea nu a întârziat: liderul PSD vrea să elimine din Constituţie imunitatea pentru parlamentari şi pentru preşedinte.

Protest cu lapte praf la Bruxelles. Care sunt nemulţumirile agricultorilor din mai multe ţări europene

Astăzi a nins la Bruxelles, însă nu cu zăpadă, ci cu lapte praf. Agricultorii din mai multe ţări au împroşcat clădirea Consiliului European cu câteva tone de lapte praf, chiar în timpul reuniunii ministrilor Agriculturii din UE. Ei sunt nemulţumiţi că autorităţile folosesc stocurile de lapte praf pentru a manipula preţul laptelui proaspăt, punându-le în pericol sursa de venituri. Amănunte, în corespondenţa de la Lucian Pîrvoiu.

Încă o amânare pentru metroul din Drumul Taberei. Ar urma să fie gata în 2018

Metroul din Drumul Taberei progresează cu încă o amânare: bucureştenii aşteaptă de 6 ani noul tronson, dar termenul anunţat de conducerea Metrorex a fost împins până în primul semestru din 2018. Şantierul a provocat haos în sectorul 6 al Capitalei, de la condiţiile de locuit până la cele din trafic.

Controale şi amenzi în cluburile şi în discotecile din Sectorul 2 al Capitalei

Pompierii au făcut peste o sută de controale în cluburile şi în discotecile din Bucureşti azi-noapte. Acţiunea a avut loc în locurile de distracţie din Sectorul 2 al Capitalei. Au dat 70 de amenzi pentru deficienţe care cresc riscul de incendiu. Bilanţul celor două nopţi de control, pornit după incendiul din Bamboo, este îngrijorător: mai bine de trei sferturi dintre cluburi pun în pericol viaţa clienţilor.

Preşedintele Donald Trump a semnat actul de retragere a SUA din Parteneriatul Trans-Pacific

Aşa cum a promis în campanie, preşedintele Donald Trump a decis ieşirea Statelor Unite din Acordul de Parteneriat Economic din Pacific. Din mecanism urmau să facă parte 12 ţări, iar marele absent este China. Statele Unite au semnat acordul dar nu l-au ratificat. Tratatul propunea promovarea dezvoltării economice, creşterea nivelului de viaţă şi a productivităţii. Printre criticii acordului se numără Uniunea Europeană şi Rusia. Tratatul, promovat de administraţia Obama, a fost considerat un instrument de consolidare a zonei în faţa expansiunii economice a Chinei.

Autorităţile italiene au ignorat cererile de ajutor. Directorul hotelului înghiţit de avalanşă a cerut sprijin cu o zi înainte

Drama din Apenini nu s-a terminat. E o luptă contra cronometru pentru cele 23 de persoane date dispărute. E o desfăşurare de forţe fără precedent, iar operaţiunea de la hotelul Rigopiano s-a extins şi în regiunile învecinate, unde mai multe sate au rămas izolate. Iese la iveală şi nepăsarea autorităţilor locale care, deşi au fost notificate cu ore bune înainte să se întâmple nenorocirea, nu au reacţionat.