Maratonul Resuscitării la Cluj. Timp de 10 ore, angajații SMURD au predat lecții de prim ajutor

Acordarea primului ajutor în caz de urgență poate face diferența dintre viață și moarte. Voluntarii SMURD Cluj, pompierii ISU, medici și paramedici au împărtășit cunoștințele lor tuturor celor interesați să salveze vieți. Cursanţii au învăţat diverse manevre menite să mențină funcțiile vitale ale unui pacient aflat în pericol de moarte până la venirea echipajelor medicale.

Trei dintre fotografiile lui Eminescu, expuse la București

Mihai Eminescu evita să stea în preajma aparatelor de fotografiat deoarece considera că nu e fotogenic. De aceea ne-au rămas doar patru fotografii care îl ilustrează. Astăzi, trei dintre acestea s-au reunit într-o casă de licitații din Capitală, după ce colecționarii care le dețin au fost de acord să le expună.

Un bloc sfârtecat în două, o tânără în stare de șoc, așezată pe o grămadă de moloz, așteptând un semn de viață. Imaginile dezastrului produs de ruși la Dnipro fac înconjurul lumii

Mai întâi au apărut imagini cu flăcări în apropierea a ceea ce păreau să fie două blocuri alăturate din Dnipro. Primele cadre confirmau postările inițiale ale oficialilor locali: rușii au lovit o zonă rezidențială. Alarmele aeriene răsunau sâmbătă după-amiază pe tot cuprinsul Ucrainei. Nu se știa exact cu ce loveau rușii - cu rachete, cu drone kamikaze iraniene sau cu toate la un loc. Trecuseră 3 zile de când Valery Gherasimov a preluat comanda "operațiunii militare speciale" de la Sergey Surovikin, cel supranumit "generalul Armaghedon". În competiția "cel mai loial supus al lui Putin", ghicită de mulți analiști occidentali în deja desele rocade de comandă de la Moscova, Gherasimov s-a dovedit însă chiar mai crud, dacă acest lucru mai era cu putință. Imagini postate sâmbătă seară de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au arătat proporțiile dezastrului. Nu erau două blocuri alăturate, ci unul singur, a cărui parte centrală a fost spulberată de rachetele rusești, amintind lumii întregi de instantaneele șocante din primele zile ale invaziei.

Vladimir Putin, despre războiul din Ucraina, numit de Moscova "operaţiune militară specială": Dinamica este pozitivă. Totul se desfăşoară conform planului Ministerului Apărării şi Statului Major

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că ''operaţiunea militară specială'' din Ucraina indică o tendinţă pozitivă şi şi-a exprimat speranţa că soldaţii ruşi vor obţine şi alte victorii după cele revendicate de Moscova în această săptămână la Soledar, informează Reuters şi AFP, preluate de Agerpres.

Profesorii portughezi sunt în grevă

Zeci de mii de profesori şi angajați din Educaţie au protestat la Lisabona într-una din cele mai mari manifestaţii din ultimii ani.

Românii se întorc în biblioteci. Care sunt orașele fruntașe la lectură

Locuitorii din marile oraşe, precum Bucureşti, Braşov sau Constanţa, sunt pe primele locuri la citit. Aşa rezultă din Radiografia lecturii în România pe anul 2022 realizată de o librărie online din Braşov. Dar cărţile sunt tot mai scumpe, aşa că tot mai mulţi cititori apelează din nou la bibliotecile publice.

15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale şi ziua lui Mihai Eminescu

Mai este citită opera lui Eminescu, mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a intrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi chiar unei mici planete.

Ajutor militar pentru Ucraina. Vor fi livrate tancuri de ultimă generaţie Challenger 2, tancuri modernizate Leopard 2, blindate Bradley, blindate ușoare, sisteme de artilerie

Anunţul privind tancurile de ultimă generaţie Challenger 2 a fost făcut de premierul Rishi Sunak. Marea Britanie devine astfel prima ţară care trimite tancuri grele de luptă Ucrainei. Mai multe ţări occidentale au anunţat suplimentarea livrărilor de blindate şi de echipamente militare către Ucraina. Între timp, ministrul Apărării de la Kiev a declarat la BBC că ţara sa e membru de facto al NATO.