Cultură
O piesă contemporană premiată, un mare actor, care, ca și Victor Rebengiuc, spune că face un ultim rol, un spectacol de retragere.
Festivalul de teatru independent UNDERCLOUD s-a mutat pe Calea Griviței
A început Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD, care s-a mutat pe Calea Griviței din Capitală, într-un demers unic în istoria evenimentului. Timp de o săptămână, vor fi spectacole, concerte, expoziţii şi ateliere de creaţie pentru adulţi şi copii, în spaţii mai puţin conformiste sau chiar în stradă.
Continuă restaurarea cetății Oradea. Două bastioane și două ziduri de apărare au fost deja refăcute. Bastionul Crăişorul, inclus într-o cerere de finanțare prin PNRR
Continuă restaurarea zidurilor de apărare ale cetăţii Oradea, cu fonduri europene. De curând au început săpăturile arheologice de salvare în bastionul Crăişorul, care va fi reabilitat după ce e gata documentaţia. Cetatea are 5 bastioane, dintre care două au fost reabilitate deja. Considerată un simbol al oraşului, cetatea a început să fie restaurată încă de acum 12 ani.
Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o operă rusă
Opera Scala din Milano îşi va deschide stagiunea 2022-2023 cu o reprezentaţie a spectacolului "Boris Godunov", o operă a compozitorului rus Modest Petrovici Musorgski, ce va fi interpretată de artişti ruşi, întrucât instituţia milaneză nu are planuri privind un boicot cultural în pofida invadării Ucrainei, informează Reuters.
COOLTURA "Sub Pământ", în regia lui David Schwartz, la centrul Replika. Un spectacol despre soarta comunităţilor din Valea Jiului după 1989
Un spectacol reper a marcat artistic şi uman o anumită direcţie din teatrul românesc, aceea care privilegiază teatrul social, documentar, de reacţie civică şi politică. Spectacolul “Sub Pâmânt” e despre Valea Jiului după '89, iar echipa care l-a realizat e alcătuită din Mihaela Michailov şi David Schwartz, actorii Alice Monica Marinescu, Katia Pascariu, Alexandru Potocean şi Andrei Şerban. Spectacolul a implinit 10 ani şi a avut de curând câteva reprezentaţii aniversare.
"Cartea poveștilor abandonate", un proiect care recuperează povești scrise de autori basarabeni, se lansează la Bookfest
Un eveniment editorial care merită semnalat la Bookfest este o carte pentru copii care face un "pod" între România și Republica Moldova, pentru că realizarea ei a implicat o mulțime de creatori de pe ambele maluri ale Prutului, de la critici literari la studenţi la Litere și elevi la Arte Plastice. "Cartea poveștilor abandonate" s-a născut din ideea de a valorifica literatura basarabeană de bună calitate, uitată însă din cauza editării în grafie chirilică. Proiectul a fost inițiat de asociația pentru cultură și arte Arbor.
The Rolling Stones aniversează 60 de ani cu un nou turneu european. Scenograful concertului: Formația nu va face niciodată un turneu de adio
Formația britanică The Rolling Stones a împlinit 60 de ani de existență. Pentru a marca această aniversare a dat startul unui nou turneu european care a început aseară la Madrid.
COOLTURA Meșteri populari, artiști contemporani și instalații. “Tradiție circulară“ la Muzeul Țăranului Român
La Muzeul Țăranului Român vedem o expoziție inedită de artă contemporană. “Tradiție circulară” este rezultatul colaborării dintre 6 meșteri care țin încă vii meșteșuguri străvechi și 6 cunoscuți artiști contemporani.
“Părinți și copii”, la TNB. Vlad Massaci repoziționează textul lui Turgheniev în actualitate
Părinți și copii, dramatizarea făcută de Brian Friel după romanul lui Turgheniev vorbește despre mirajul ideologiilor și ruptura dintre generații. Imaginea finală, spectrul lui Putin adus de regizorul Vlad Massaci în spectacolul de la Naționalul bucureștean, repoziționează textul în actualitate.
"Belarus: ultima dictatură din Europa" şi "Rusia contra Rusia" - documentare în premieră, joi, la TVR 1
Seara de joi, la TVR 1, este rezervată filmelor documentare. Realizate în 2021 şi 2022 şi profund ancorate în realitatea zilelor noastre, producţiile difuzate în 26 mai ne oferă o călătorie neaşteptată în Belarus şi ne prezintă Rusia prin prisma oamenilor obişnuiţi, care luptă împotriva regimului.
Filmul "R.M.N.", favorit pentru Palme d’Or la Cannes. Cristian Mungiu: Am încercat să pun o oglindă lumii de azi
În urmă cu cincisprezece ani, regizorul român Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or pentru „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, în apogeul Noului Val românesc. De atunci succesul său la Cannes este constant. Deşi e puţin probabil ca un regizor să câştige de mai multe ori Palme d’Or, filmul Mungiu este în 2022 favorit pentru marele premiu, arată o analiză IndieWire.
Jurnalistul Iulian Fruntaşu, de la TVR Moldova, debut în proza scurtă cu volumul "Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept"
Emisiunea "Cooltura" vă semnalează cartea jurnalistului Iulian Fruntaşu de la TVR Moldova. El debutează în proza scurtă cu un volum intitulat "Uneori trebuie să fii prost ca să fii deștept". Iulian Fruntaşu a fost și ambasador câțiva ani, iar cartea e inspirată din variile lui experienţe ca diplomat.
"Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC", autor Dorian Galbinski - primul premiu "Romulus Rusan", acordat pentru carte de literatură a memoriei
Premiul "Romulus Rusan", nou instituit, este oferit de fundaţiile Ana Blandiana/ Romulus Rusan şi Spandugino pentru carte de literatură a memoriei. Dorian Galbinski e câștigătorul primei ediţii, pentru volumul "Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC".
La Craiova a început Festivalul Shakespeare. RICHARD III, văzut de Laszlo Bocsardi în cheia războiului de lângă noi. Secțiune specială cu unul din cei mai mari regizori din lume - canadianul Robert Lepage
Mari regizori de la noi şi din străinătate vin la Festivalul Shakespeare cu spectacole, iar publicul bucureștean poate să facă naveta la Craiova, la festival, cu autobuze speciale puse la dispoziţie. Celebrul Robert Lepage a deschis festivalul. Producţia lui, 887, se joacă şi în această seară.

