8 decembrie, Ziua Constituţiei. Care este istoria legii fundamentale a României

România are o „tradiţie” a deselor modificări ale Constituţiei. În peste 150 de ani, statul român a avut şapte constituţii şi 16 revizuiri ale acestora, fiecare nouă lege fundamentală reflectând schimbările din societate şi fiind inspirată din constituţiile altor state. În 8 decembrie, marcăm 26 de ani de la aprobarea prin Referendum naţional a actualei Constituţii a României.

În 7 decembrie, Ziua Internaţională a Aviaţiei Civile, industria care a transformat lumea

Începând cu primul zbor comercial, aviaţia civilă a deschis noi pieţe, noi posibilităţi pentru afaceri, turism şi contactele interumane, potenţialul zborurilor comerciale de a aduce schimbări economice şi sociale fiind aproape nelimitat. Tema Zilei Internaţionale a Aviaţiei Civile 2015-2018: Lucrând împreună, nici o ţară nu este lăsată în urmă.

În 30 noiembrie, sărbătoarea Sfântului Andrei, ocrotitorul românilor

De sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, primul ucenic al lui Iisus şi propovăduitor al Evangheliei în Dobrogea, legendele dacice şi tradiţiile păgâne de Sântandrei se împletesc cu cele creştine. De Sfântul Andrei, peste 700.000 de români își sărbătoresc numele.

Ce-şi doresc cel mai mult copiii? Să fie cu părinţii, să fie ascultaţi...şi să se joace! Ziua Universală a Drepturilor Copilului

Copiii au aceleaşi drepturi ca adulţii sau există şi drepturi specifice lor? Ce spun copiii şi ce fac adulţii în privinţa drepturilor copilului? Copiii cred că ar trebui să aibă dreptul de a fi copii, de a avea educaţie, de a participa, vor ajutor şi sprijin. UNICEF afirmă că "Omenirea este datoare să ofere copilului ce este mai bun din ce are de oferit" şi, pentru a ne reaminti, a declarat 20 noiembrie Ziua Universală a Drepturilor Copilului. Părinții și familiile, profesorii, asistenţii sociali care lucrează cu copiii şi în general orice cetățean responsabil ar trebui să știe de existenţa drepturilor copilului şi să le respecte.

16 noiembrie, Ziua Internaţională a Toleranţei

Toleranţa şi intoleranţa sunt în toate faptele noastre de viaţă, de la jocul din grădiniţe până la jocul marilor puteri, şi există la orice nivel: în familie, între grupuri, comunităţi, popoare sau religii. Este premiza păcii şi a dezvoltării sustenabile, iar în Ziua Internţională a Toleranţei, opinia publică este mobilizată în favoarea educaţiei pentru toleranţă.

Patrimoniul Mondial UNESCO din România

În 16 noiembrie este Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România, sărbătorită cu scopul de a promova elementele noastre de patrimoniu mondial şi de a evidenţia necesitatea protejării şi conservării acestora. România are şapte situri, din care şase culturale, înscrise pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO şi patru elemente pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

14 noiembrie, Ziua Mondială a Diabetului. Tema zilei, “Femeile și diabetul - dreptul nostru la un viitor sănătos”

Ziua Mondială a Diabetului are loc în fiecare an în data de 14 noiembrie, la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Această zi este marcată la nivel internaţional de către toate asociaţiile membre ale IDF, de furnizorii de servicii de sănătate, cât şi de persoanele afectate de diabet, fiind cea mai mare campanie mondială de informare asupra diabetului.

13 noiembrie, Ziua Mondială a Copiilor Orfani. În lume sunt peste 153 de milioane de copii fără părinți

În mod tragic, milioane de copii de pe tot globul au ajuns orfani din mai multe motive: război, foamete, migrație, boli sau sărăcie. Pentru a ne asigura că nu sunt uitați, o dată pe an, există o zi specială dedicată lor: Ziua Mondială a Copiilor Orfani, celebrată în a doua zi de luni din noiembrie. Această zi specială atrage atenția asupra situației dificile a orfanilor din întreaga lume, iar oamenii sunt încurajați să participe în mod activ la conștientizarea și susținerea copiilor fără părinți din întreaga lume.

11 noiembrie, Ziua Mondială Origami. Legenda celor 1.000 de cocori

Origami este arta plierii hârtiei, aparută în Japonia acum sute de ani. Origami este o activitate de relaxare și socializare, dar mai ales de antrenare a minții, practicienii acestei arte având un nivel crescut de atenție la detalii, un dezvoltat simț al orientării în spațiu, gândire logică, sunt preciși, disciplinați și comunicativi.

135 de ani de la nașterea inginerului, pilotului și academicianului Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu s-a născut la 6/19 noiembrie 1882, la Binținți, lângă Orăștie, în județul Hunedoara. A avut, de la o vârstă fragedă, înclinații către tehnică, iar în școala primară din satul natal era cunoscut ca un spirit deosebit de inventiv, reparând ceasornice și încercând să construiască mici mașinării "perpetuum mobile".

Ziua vânătorilor de munte. Elita Armatei Române împlinește 101 ani

Curajul, responsabilitatea, profesionalismul şi spiritul de sacrificiu sunt valorile aceastei forţe de elită a Armatei Române care serveşte cu credinţă şi devotament ţara şi onorează misiunile încredinţate sub egida ONU, UE şi NATO. În 3 noiembrie este marcată constituirea primului batalion de vânători de munte, în anul 1916.