Economie
Procurorii germani anchetează angajaţi ai firmei, suspectaţi de fraudă şi reclamă mincinoasă.
Prima Casă, varianta 2017. Din această săptămână se pot depune dosarele de creditare
Start pentru Prima Casă în 2017. Din această săptămână, cei care vor să-şi cumpere locuinţe noi sau vechi cu credite garantate de stat pot depune dosarele de finanţare. Anul acesta, în program s-au înscris 16 bănci.
Importăm mai mult decât exportăm. Deficitul în comerţul cu produse agroalimentare a crescut de şase ori
România importă produse agroalimentare mai mult decât exportă, iar anul trecut s-a înregistrat un deficit de şase ori mai mare faţă de 2015, potrivit datelor Ministerului Agriculturii. În plus, ţara noastră a avut creşteri mari ale vânzărilor cu amănuntul, care este un indicator important al consumului populaţiei. Invitat la Ora de Ştiri pe această temă, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, Emil-Florian Dumitru.
Bill Gates, primul în topul Forbes 2017 al miliardarilor lumii. Ion Ţiriac este pe locul 1795
Există şi o schimbare în rândul primilor clasaţi. Pe locul al treilea urcă patronul grupului Amazon. Ion Ţiriac este singurul român din clasamentul Forbes. Statele Unite au cel mai mare număr de miliardari.
Sancţiuni amânate. Proiectul Legii prevenţiei este aproape gata. Îi va ajuta şi pe primari
Statul se pregăteşte să fie mai îngăduitor cu câteva sute de abateri fiscale. Vor fi păsuite firmele, dar şi primarii care, la un prim control al Fiscului, sunt în neregulă cu actele contabile, calculele fiscale sau taxele. Nu vor fi sancţionaţi în următoarele trei luni, în baza viitoarei legi a prevenţiei.
România, o destinaţie de vacanţă puţin atractivă. În 2016, în Bulgaria au fost 8 milioane de turişti - mai mulţi decât populaţia ţării
Mai mult de jumătate dintre străinii care ne-au vizitat ţara în 2016 au venit pentru afaceri. Potrivit unui raport al Institutului Naţional de Statistică, străinii interesaţi să îşi petreacă vacanţele în România sunt mai puţini chiar şi decât cei veniţi în vizită la rude sau prieteni. În plus, ţara noastră este mult mai puţin atractivă decât cea a vecinilor din sud. Bulgaria a atras în 2016 un număr record de circa 8 milioane de turişti străini, mai mulţi decât populaţia ţării. A comentat subiectul la Ora de Ştiri Ioana Grama, director agenţie de turism.
Carburanţii, mai ieftini. La Oneşti, preţul benzinei a scăzut sub un euro pe litru
S-a ieftinit benzina - preţul pe litru a scăzut cu 9 bani faţă de săptămâna trecută. Este urmarea scăderii cotaţiei internaţionale. Şi litrul de motorină s-a ieftinit cu 6 bani. De aproape o lună, preţurile la combustibili sunt investigate de Consiliul Concurenţei, care vrea să afle de ce în România benzina şi motorina costă mai mult decât media europeană.
Componente pentru avioane made in Cluj. O companie belgiană a deschis o fabrică în comuna Moldoveneşti
Comuna Moldoveneşti din judeţul Cluj a intrat pe harta aeronauticii mondiale. O companie belgiană a construit acolo o fabrică de componente pentru avioane. Se produc deja piese pentru aripile aeronavelor de pasageri Airbus. Investiţia totală este de 12 milioane de euro, dintre care 5 milioane, facilităţi oferite de statul român.
Antreprenori şi manageri de companii atrag atenţia guvernului asupra efectelor posibile declanşate de majorările salariale
Mai mulţi oameni de afaceri din ţara noastră trag un semnal de alarmă în ceea ce priveşte majorările salariale anunţate de guvern. Membrii fundaţiei Romanian Business Leaders au trimis executivului o scrisoare. "Fără îndoială, susținem creșterea salariilor în sectorul public, ca mod de a atrage buni profesioniști. Dar nu puteți crește salariile dacă vă uitați sincer la performanța din sistemul public. Suntem primii suporteri ai creșterii salariilor bugetare, cât timp vin cu evaluarea performanței, scăderea personalului bugetar și încadrarea într-un buget fix total", se arată în document.
Creşteri spectaculoase pe bursă. BVB, tot mai profitabilă: a şasea creştere din lume
Veşti bune pentru investitorii pe Bursă. Bucureştiul are una dintre cele mai mari creşteri din lume în acest an. Principalul indice este la maximul ultimilor 9 ani, dar românii au rămas tradiţionalişti. Îşi ţin economiile mai mult în bănci. În jocul investiţiilor, bursa mai vine cu un atu. Companiile de stat listate urmează să împartă acţionarilor cea mai mare parte din profit.
Românii caută apartamente spaţioase, în zone liniştite
Spaţios, aproape de transportul în comun, într-o zonă liniştită şi construit din materiale de calitate. Acestea sunt, în mare, cererile pe care le aud tot mai des dezvoltatorii imobiliari de la posibilii cumpărători. Românii nu mai caută o locuinţă Ieftină, ci una de calitate. Cererea pentru astfel de cămine a explodat în ultima perioadă. Dar şi preţurile sunt pe măsură.
Americanii caută petrol şi gaze în Republica Moldova
O companie americană investeşte 6 milioane de dolari în Republica Moldova pentru a căuta petrol şi gaze. Exploatarea va avea loc în bazinul Dobrogea, din sudul ţării.
Ministerul de Finanţe susţine că va respecta ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB
Ministerul de Finanţe asigură Comisia Europeană că va respecta ţinta de deficit de sub 3% din PIB. Răspunsul autorităţilor române vine după ce Comisia avertizase ţara noastră că, până în aprilie, Guvernul ar trebui să anunţe măsuri credibile pentru a aduce deficitul bugetar în ţintele asumate. În ianuarie, cheltuielile au fost mai mari ca anul trecut şi încasările mai mici.
Înscrierea unei firme nu mai este taxată la Registrul Comerţului
Înmatricularea unei firme nu mai e taxată de către Oficiul Naţional Registrul Comerţului (ONRC). Fără aceste costuri suplimentare, mai mulţi oameni cu iniţiativă ar urma să se apuce de afaceri. Anul trecut numărul noilor firme a scăzut substanţial.