Echipa de gimnastică a Statelor Unite a câștigat al patrulea titlu mondial la rând. În istoria gimnasticii feminine, doar România are mai multe titluri obținute consecutiv

Echipa feminină de gimnastică a Statelor Unite a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv în competiția desfășurată la Doha. În istoria gimnasticii feminine, doar România are mai multe titluri obținute consecutiv: 5, în perioada 1994-2001. Azi, în direct la TVR2 și TVR HD, de la ora 15.00, este concursul individual masculin.

Marius Copil face un salt spectaculos în clasamentul ATP, după finala carierei, pierdută la Basel în fața lui Roger Federer. Românul l-a condus pe elvețian în ambele seturi

În finala turneului de la Basel, Marius Copil l-a condus pe Roger Federer în ambele seturi, dar a cedat finala carierei în fața marelui jucător elvețian, care a evoluat chiar la el acasă. Federer l-a felicitat după meci pe Copil, care a urcat pe locul 60 în lume, cea mai bună clasare a carierei.

Sârbul Dragan Djukici este noul antrenor al CSM București

Sârbul Dragan Djukici este noul antrenor al echipei de handbal feminin CSM București, în locul lui Magnuss Johansson. Djukici este selecționerul naționalei de băieți a Muntenegrului și aproape sigur va conduce echipa în meciul de Champions League contra norvegiencelor de la Kristiansand.

Încurajări pentru Simona Halep, după retragerea de la Turneul Campioanelor. Românca este prezentă la Singapore, unde va primi trofeul pentru numărul 1 mondial la final de sezon

Fanii de pe tot mapamondul o încurajează pe Simona Halep după abandonul de la Singapore. A fost susținută inclusiv de suporterii Sharapovei. Halep se află deja în Singapore, unde va fi  desemnată "Jucătoarea Anului" în tenisul feminin și va primi trofeul pentru al doilea an consecutiv.