Sport
Simona Halep a anunțat că se retrage de la turneul de la Moscova, unde urma să participe direct în turul al doilea și să o întâlnească pe Anastasia Pavlyuchenkova.
Simona Halep încheie sezonul pe locul 1 mondial, pentru al doilea an consecutiv. Președintele WTA: Simona întruchipează toate valorile pe care le așteptăm de la un lider mondial
Simona Halep încheie cel mai bun an din carieră pe locul 1 WTA. "Trei generaţii de acum încolo îşi vor aduce aminte că Halep a rescris istoria tenisului pentru România!" spune Ion Ţiriac. După un sezon 2018 fantastic, şefii tenisului feminin spun că "Halep e întruparea tuturor valorilor aşteptate de la un lider mondial".
UEFA va creşte finanţarea pentru dezvoltarea fotbalului feminin
Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a anunţat că va majora contribuţia sa financiară pentru proiectele de dezvoltare a fotbalului feminin cu 50% începând cu 2020, relatează Reuters.
Totul pentru calificarea la Euro. Tricolorii mici ţintesc o victorie cu Ţara Galilor
Un meci cât o finală! România mică trebuie să învingă în această seară Ţara Galilor pentru a fi la Europene. Mirel Rădoi cere sprijinul fanilor clujeni.
România învinge Lituania cu 2-1, în Liga Naţiunilor. Tricolorii întâlnesc duminică Serbia
Echipa naţională a învins cu 2-1 selecţionata Lituaniei, joi seara, pe stadionul LFF din Vilnius, în Grupa a 4-a din Seria C a Ligii Naţiunilor. Golul victoriei a fost marcat în minutul 94 de Alexandru Maxim. România a obţinut prima sa victorie în această competiţie, după două egaluri, 0-0, acasă, cu Muntenegru şi 2-2, în deplasare, cu Serbia.
Salonul Auto București și-a deschis porțile
În Capitală a început evenimentul toamnei din punct de vedere automobilistic. Salonul Auto București își deschide porțile cu mai mult de 350 de modele.
Andreea Dragoman a cucerit medalia de bronz la tenis de masă, la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires. Este a șaptea medalie pentru România
Andreea Dragoman (18 ani) a adus cea de a şaptea medalie pentru România la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires, la tenis de masă.
Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires: România e pe locul 9 în clasamentul pe națiuni, cu trei medalii, după două zile de competiție
O zi, trei medalii pentru România la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires! Adrian Șulcă a câștigat aur la judo, Daniel Martin, argint la înot, iar Mihaela Cambei, bronz la haltere. România e pe locul 9 în clasamentul pe națiuni, după două zile de întreceri în Argentina.
Simona Halep a confirmat că va participa la turneul de la Moscova de săptămâna viitoare
Simona Halep, numărul 1 mondial în tenisul feminin, a confirmat, într-un interviu acordat pentru site-ul turneului WTA de la Moscova, preluat de Agerpres, că va participa la Kremlin Cup, competiţie care are loc în perioada 15-20 octombrie.
Simona Halep, nominalizată la titlul de "Jucătoarea anului", iar Mihaela Buzărnescu - "Revelația anului", acordate de WTA
Simona Halep, numărul 1 mondial în tenisul feminin, a fost nominalizată pentru titlul de Jucătoarea anului, care va fi atribuit de Asociaţia feminină de tenis (WTA) la finalul sezonului 2018. La rândul ei, Mihaela Buzărnescu este nominalizată la categoria Revelația anului. Anunțul a fost făcut de WTA, pe site-ul său oficial.
Monica Niculescu și Ana Bogdan s-au calificat în optimi la Hong Kong. Pentru Niculescu este prima victorie la simplu în ultimele 6 luni
"Perdantă norocoasă" (lucky loser) în „calificări" la turneul Hong Kong, Monica Niculescu (31 ani, 87 WTA) s-a calificat în „optimile" turneului de 750.000 de dolari. Este primul meci câştigat de Niculescu pe tabloul unui turneu WTA după Miami, acum o jumătate de an. Și Ana Bogdan s-a calificat în optimile de finală, după ce a învins-o dramatic pe Caroline Dolehide (SUA), 6-7 (2), 6-3, 7-5.
Jocurile Olimpice de Tineret: Daniel Martin a obținut argintul la înot, iar Mihaela Cambei bronzul la haltere
Daniel Martin și Mihaela Valentina Cambei au adus României, la Jocurile Olimpice de Tineret, o medalie de argint și una de bronz. La competiţia de la Buenos Aires, România participă cu 34 de sportivi, care concurează la 14 discipline sportive.
Judoka Adrian Șulcă a adus României medalia de aur la Jocurile Olimpice de Tineret de la Buenos Aires
România a câştigat prima medalie de aur la Jocurile Olimpice de Tineret din Argentina prin judoka Adrian Șulcă, care s-a impus prin ipon în finală la 81 de kg şi a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.
Simona Halep va juca la Turneul Campioanelor de la Singapore. Ce tratamente va urma sportiva pentru a-și trata hernia de disc
„Cu siguranţă voi juca la Singapore" a declarat Simona Halep, care a anunțat la începutul săptămânii că a fost diagnosticată cu hernie de disc. Exclusiv la TVR aflaţi de ce Simona exclude atât intervenția chirugicală cât şi infiltraţiile cu cortizon.

